Fecioara Maria, O Femeie Musulmană Exemplară

Descarcă cartea

Download (DOC)
Download (PDF)
Comentariile

Capitolele cărţilor

< <
1 / total: 8

Introducere

fleur

Coranul, singura călăuzire adevărată pentru umanitate, a fost revelat pentru a învăţa oamenii cum să facă faţă tuturor situaţiilor pe care le-ar putea întâmpina în această lume. În plus, tradiţia Profetului nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne arată cum să aplicăm învăţăturile coranice în viaţa noastră. Dumnezeu le-a oferit oamenilor posibilitatea de a înţelege cum să trăiască conform moralităţii expuse în Coran, menţionând exemple din viaţa profeţilor şi a altor musulmani: "Voi aţi avut în el o pildă frumoasă, pentru cel ce nădăjduieşte în Allah şi în Ziua de Apoi. Dacă, însă, cineva întoarce spatele, [să se ştie că] Allah este Deajuns pentru Sine şi este Demn de Laudă" (Capitolul Al-Mumtahana: 6) şi "V-am trimis Noi vouă versete limpezitoare şi pildă de la cei care s-au petrecut mai înainte de voi şi îndemn pentru cei care au frică [de Allah]" (Capitolul An-Nur: 34). În aceste versete, El le reaminteşte musulmanilor sinceri şi devotaţi, care îşi doresc tot ce este mai bun în Viaţa de Apoi, că oamenii prezentaţi în Coran le oferă un exemplu bun şi o călăuzire dreaptă.

Dintre aceşti musulmani sinceri se distinge Maria (Pacea fie asupra sa!), una dintre cele două femei menţionate în Coran datorită caracterului lor exemplar: "Şi Allah a dat-o drept pildă pentru aceia care cred pe muierea lui Faraon, care a zis: «Doamne, durează-mi mie o casă lângă Tine în Rai şi mântuieşte-mă pe mine de neamul de nelegiuiţi!» Şi [la fel şi] pe Maria, fiica lui 'Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în cuvintele Domnului ei şi în scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie." (Capitolul At-Tahrim: 11-12). Aşadar, fiecare credincios este responsabil să studieze şi să încerce să-şi însuşească caracterul exemplar al Mariei, descris cu cea mai mare acurateţe în Coran.

Prin modelul Mariei, Dumnezeu ne prezintă caracterul ideal al femeii musulmane. Acest caracter este complet diferit de caracterul obişnuit al femeilor din societăţile laice din zilele noastre; acesta din urmă este modelat, în general, conform standardelor sociale aflate încă în vigoare, moştenite de la strămoşi. În acest orizont social se aşteaptă ca bărbaţii şi femeile să se conformeze unor trăsături caracteriale foarte diferite, dat fiind că idealurile, viziunea asupra lumii, modul de viaţă şi perceperea evenimentelor de către bărbaţi se presupun a fi diferite de cele ale femeilor.

fleur

Totuşi, conform Coranului, bărbaţii şi femeile au aceleaşi responsabilităţi şi acelaşi caracter; Dumnezeu face referire la un caracter musulman ideal. El defineşte caracterul islamic în versetele următoare: "Musulmanilor şi musulmanelor, dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor, celor supuşi şi celor supuse, celor iubitori de adevăr şi celor iubitoare de adevăr, celor statornici şi celor statornice, celor smeriţi şi celor smerite, celor ce dau milostenii şi acelora [dintre femei] care dau milostenii, celor care postesc şi acelora [dintre femei] care postesc, celor care îşi păzesc castitatea lor şi acelora [dintre femei] care şi-o păzesc, celor care-L pomenesc pe Allah mereu şi acelora [dintre femei] care-L pomenesc, Allah le-a pregătit iertare şi răsplată mare." (Capitolul Al-'Ahzab: 35).

Aşa cum se demonstrează în acest verset, caracterul fiecărei persoane - bărbat sau femeie - nu este determinat în funcţie de valorile societăţii respective sau de perpetuarea tradiţiilor, ci doar prin raportare la caracterul ideal musulman. Orice femeie care îmbrăţişează acest caracter îşi va forma cea mai puternică şi fermă personalitate posibilă. Iar prin aplicarea efectivă a acestui model în viaţa sa, ea va câştiga mulţumirea şi dragostea lui Dumnezeu în loc să depună eforturi inutile pentru a obţine recunoaşterea statutului sau a superiorităţii sale ca individ în cadrul societăţii.

În această carte ne vom ocupa de caracterul femeii obişnuite, aşa cum se manifestă în societăţile laice, şi vom analiza procesul prin care a ajuns să se deformeze acest caracter. În plus, vom analiza caracterul Mariei, pe care Dumnezeu a ridicat-o deasupra tuturor femeilor, definind astfel caracterul ideal al femeii musulmane. La sfârşitul acestui studiu, vom conchide că superioritatea fiinţei umane se stabileşte numai în funcţie de credinţa, frica şi respectul faţă de Dumnezeu şi de caracterul elevat al persoanei respective, iar fiecare bărbat sau femeie care face fapte bune va fi răsplătit(ă) cu dreptate prin mulţumirea şi Îndurarea lui Dumnezeu asupra sa şi cu Paradisul, aşa cum se precizează în versetul următor: "Oricine face fapte bune, bărbat sau femeie – credincios fiind – aceia vor intra în Rai şi nu vor fi nedreptăţiţi nici cât un punct" (Capitolul An-Nisa': 124).

Un alt scop pe care ne propunem să îl atingem în această carte constă în dezvăluirea deficienţelor prezente în caracterul femeii obişnuite din societăţile laice şi în împărtăşirea cunoaşterii islamice acelor oameni care caută adevărul, dorind să descopere şi să adopte acel stil de viaţă şi moralitate, răsplătite prin onoare, respect şi excelenţă atât pe pământ, cât şi în Viaţa de Apoi.

V-am trimis Noi vouă versete limpezitoare şi pildă de la cei care s-au petrecut mai înainte de voi şi îndemn pentru cei care au frică [de Allah]"
(Capitolul An-Nur: 34)

 

1 / total 8
You can read Harun Yahya's book Fecioara Maria, O Femeie Musulmană Exemplară online, share it on social networks such as Facebook and Twitter, download it to your computer, use it in your homework and theses, and publish, copy or reproduce it on your own web sites or blogs without paying any copyright fee, so long as you acknowledge this site as the reference.
Despre site-ul | Pagină de start | Adauga la favorit | RSS Feed
Toate materialele de pe acest site pot fi copiate, tipărite şi distribuite
(c) All publication rights of the personal photos of Mr. Adnan Oktar that are present in our website and in all other Harun Yahya works belong to Global Publication Ltd. Co. They cannot be used or published without prior consent even if used partially.
© 1994 Harun Yahya. Www.harunyahya.ro
page_top
iddialaracevap.blogspot.com ahirzamanfelaketleri.blogspot.com adnanoktarhukuk.com adnanoktarakumpas.com adnanoktargercekleri.com ingilizderindevleti.net