Evoluţionismul

Descarcă cartea

Download (DOC)
Download (PDF)
Comentariile

Capitolele cărţilor

< <
20 / total: 21

Capitolul 19 Relativitatea timpului şi realitatea destinului

Argumentele care vor urma demonstrează faptul că nu putem avea niciodată experienţa directă a lumii exterioare, că noi cunoaştem materia doar prin prisma a ceea ce există în creierul nostru, şi că ne trăim viaţa în „nemărginire“. Pentru a susţine contrariul, ar trebui să ne menţinem o credinţă superstiţioasă, departe de raţiune şi de adevărul ştiinţific, întrucât lucrurile expuse aici sunt toate realităţi tehnice şi ştiinţifice care sunt descrise chiar şi în manualele de liceu.

Acest fapt respinge ipoteza primară a filozofiei materialiste care susţine teoria evoluţionistă. Această ipoteză este aceea că materia este absolută şi eternă. Ce-a de-a doua ipoteză pe care se bazează filozofia materialistă este aceea că timpul este absolut şi etern. Iar această ultimă ipoteză este la fel de superstiţioasă ca şi prima.

Percepţia timpului

Percepţia a ceea ce denumim timp este, de fapt, o metodă prin care un moment este comparat cu altul. Putem să explicăm aceasta prin intermediul unui exemplu. De pildă, atunci când o persoană loveşte uşor un obiect, ea aude un sunet anume. Atunci când loveşte uşor acelaşi obiect, cinci minute mai târziu, ea aude un alt sunet. Ea percepe atunci că există un anumit interval între primul sunet şi cel de-al doilea, şi denumeşte acest interval „timp“. Cu toate acestea, la momentul în care ea aude cel de-al doilea sunet, primul sunet nu mai este decât o informaţie din memoria sa. O persoană formulează percepţia „timpului“, comparând momentul în care trăieşte acum cu ceea ce a stocat în memoria ei. Dacă această comparaţie nu se realizează, nu există nici percepţia timpului.

În mod similar, o persoană face comparaţie între momentul în care vede pe cineva întrând pe uşă şi acela în care se aşază pe fotoliul din centrul camerei. În momentul în care cea de-a doua persoană se aşază în fotoliu, imaginile legate de deschiderea uşii, intrarea ei în cameră, mersul către fotoliu au fost deja compilate ca biţi de informaţie în interiorul creierului. Percepţia timpului apare atunci când prima persoană compară momentul în care acel om stă aşezat în fotoliu şi acei biţi de informaţie stocată.

Pe scurt, timpul ia fiinţă ca rezultat a comparaţiei ce se face între un umăr de iluzii stocate în creier. Dacă un om nu ar avea memorie, creierul său nu ar face asemenea interpretări şi, prin urmare, percepţia timpului nu s-ar forma niciodată. Motivul pentru care cineva spune că are 30 de ani este doar pentru că el a acumulat în mintea sa informaţia referitoare la cei 30 de ani. Dacă memoria nu ar exista, el nu s-ar gândi la existenţa unei asemenea perioade precedente, şi ar experimenta doar „momentul“ unic în care trăieşte.

Explicaţia ştiinţifică a atemporalităţii

Haideţi să clarificăm acest subiect citând explicaţiile date de diferiţi oameni de ştiinţă şi erudiţi asupra acestui subiect. În ceea ce priveşte curgerea inversă a timpului, faimosul gânditor şi laureat al Premiului Nobel, profesorul de genetică François Jacob susţinea următoarele în cartea sa „Jocul posibilităţilor“ (Le Jeu des Possibles):

Films played backward, make it possible for us to imagine a world in which time flows backwards. A world in which milk separates itself from the coffee and jumps out of the cup to reach the milk-pan; a world in which light rays are emitted from the walls to be collected in a trap (gravity center) instead of gushing out from a light source; a world in which a stone slopes to the palm of a man by the astonishing cooperation of innumerable drops of water making it possible for the stone to jump out of water. Yet, in such a world in which time has such opposite features, the processes of our brain and the way our memory compiles information, would similarly be functioning backwards. The same is true for the past and future and the world will appear  to us exactly as it currently appears.206

Întrucât creierul nostru este obişnuit cu o anumită secvenţă a evenimentelor, lumea operează nu aşa cum este menţionat mai sus, şi noi atunci considerăm că timpul curge mereu în sensul pe care îl cunoaştem. Totuşi, această decizie a ajuns la creier, prin urmare este complet relativă. În realitate, noi nu ştim niciodată cum anume curge timpul, şi nici dacă el chiar curge cu adevărat sau nu. Aceasta este o indicaţie asupra faptului că timpul nu este ceva absolut, ci tot un fel de percepţie.

Relativitatea timpului este un fapt verificat şi de cel mai important fizician al secolului al XX-lea, Albert Einstein. Lincoln Barnett scria în cartea sa „Universul şi dr. Einstein“ (The Universe and Dr. Einstein):

„Einstein a discreditat conceptul de timp absolut, împreună cu cel de spaţiu absolut – conceptul unei treceri inexorabile, invariabile şi constante a timpului, timp ce iese din trecutul infinit mergând către viitorul infinit. O mare parte din obscuritatea care a înconjurat Teoria relativităţii s-a născut din rezistenţa omului de a recunoaşte că simţul timpului, asemeni simţului culorii, este o formă de percepţie. Aşa cum spaţiul este pur şi simplu o posibilă ordine a obiectelor materiale, tot aşa şi timpul este pur şi simplu o posibilă ordine a evenimentelor. Subiectivitatea timpului este explicată cel mai bine prin cuvintele lui Einstein. El spune că: ‚Experienţele individuale ne apar ca fiind aranjate într-o serie de evenimente; în cadrul acestei serii, evenimentele singulare pe care ni le aducem aminte ne apar ca fiind ordonate datorită unor criterii denumite mai devreme şi mai târziu. Prin urmare, aici avem de-a face cu un timp subiectiv, al individului, al eu-lui. Acest timp nu este măsurabil. Pot într-adevăr să asociez numere cu evenimente, în acest fel un număr mai mare va fi asociat cu un eveniment petrecut mai târziu, iar unul mai mic cu un eveniment petrecut mai devreme."207

Prin urmare, Einstein însuşi a punctat, aşa cum a fost citat în cartea lui Barnett, că „spaţiul şi timpul sunt forme ale intuiţiei, care nu pot fi separate de conştiinţă, aşa cum nu pot fi separate nici conceptele de culoare, formă sau mărime.“ Conform Teoriei Relativităţii Generalizate, „timpul nu are o existenţă independentă, separată de ordinea evenimentelor prin intermediul cărora îl măsurăm.“208

Întrucât timpul constă din percepţie, el depinde în întregime de cel care percepe şi atunci, el este relativ.

TViteza cu care timpul se scurge diferă, în funcţie de referinţele folosite pentru a-l măsura, întrucât nu există un ceas natural în trupul uman care să ne indice într-un mod precis cât de repede curge timpul. Aşa cum scria Lincoln Barnett: „Aşa cum nu există culoare fără existenţa unui ochi care să o perceapă, la fel o clipă sau o oră sau o zi este nimic dacă nu avem un eveniment care să o marcheze.“"209

Relativitatea timpului este experimentată din plin în timpul somnului. Deşi ceea ce vedem în timpul viselor pare să dureze ore în şir, de fapt, acestea durează doar câteva minute, uneori chiar câteva secunde.

Haideţi să luăm un exemplu, pentru a clarifica acest subiect. Să ne imaginăm că, pentru o anumită perioadă de timp, suntem închişi într-o cameră ce are o singură fereastră, special confecţionată pentru ca noi să putem vedea apusul şi răsăritul soarelui, şi că avem un ceas cu ajutorul căruia să observăm trecerea timpului. Câteva zile mai târziu, estimările noastre asupra timpului petrecut în acea cameră se vor baza pe ceasul nostru şi pe observarea răsăritului şi apusului soarelui. La sfârşitul perioadei noastre de recluziune, noi ajungem la concluzia că am petrecut în acea cameră trei zile. Atunci, cel care conduce experimentul ne dezvăluie faptul că în realitate au fost doar două zile. Motivul? „Soarele“ pe care l-am observat a fost proiectat în mod artificial de o maşină pentru simulări, iar ceasul nostru a fost ajustat în aşa fel încât să meargă mai repede decât de obicei. Prin urmare, calculele noastre nu au avut niciun rost.

Time is a concept entirely contingent on the perceiver. While a certain time period seems long for one person, it may seem short for another. In order to understand which one is right, we need sources such as clocks and calendars. It is impossible to make correct judgments about time without them.

Acest exemplu ne confirmă faptul că informaţia pe care o avem despre trecerea timpului este bazată pe referinţe relative. Relativitatea timpului este un fapt ştiinţific, care a fost şi dovedit prin metodologia ştiinţifică. Teoria Relativităţii Generalizate a lui Einstein susţine că viteza trecerii timpului se modifică în funcţie de viteza obiectului şi de distanţa acestuia faţă de centrul de gravitaţie. Pe măsură ce viteza creşte, timpul se scurtează, se comprimă, şi continuă să încetinească, ca şi cum s-ar apropia de un punct de „oprire“.

Haideţi să explicăm aceste lucruri printr-un exemplu dat chiar de Einstein. Imaginaţi-vă doi gemeni, unul care rămâne pe Pământ, în timp ce celălalt călătoreşte în spaţiu, cu o viteză apropiată de cea a luminii. Atunci când se întoarce, călătorul va vedea că fratele său este mai bătrân decât el. Motivul este acela că timpul curge mult mai lent pentru o persoană care călătoreşte la viteze apropiate de cea a luminii. În mod similar, în cazul tatălui astronaut şi al fiului său de pe Pământ, dacă tatăl are 27 de ani atunci când îşi începe călătoria, iar fiul său are 3 ani, atunci când tatăl se va întoarce înapoi pe Pământ, 30 de ani mai târziu (ani pământeni), fiul va avea 33 de ani, dar tatăl său va avea doar 30 de ani. 210

Aici trebuie subliniat că această relativitate a timpului este cauzată nu de încetinirea sau de mersul mai rapid al ceasurilor, şi nici de alungirea vreunui arc al ceasului. Este mai degrabă rezultatul perioadelor de operare diferenţiate ale întregului sistem material, care merge până la nivelul particulelor subatomice. Cu alte cuvinte, pentru persoana care experimentează aceasta, scurtarea timpului nu se petrece ca într-un film rulat cu încetinitorul. Într-un asemenea cadru în care durata timpului se micşorează, bătăile inimii, replicarea celulară, funcţiile creierului, şi aşa mai departe, toate vor opera mult mai încet decât cele ale unei persoane care se mişcă extrem de încet pe pământ, care îşi petrece viaţa de zi cu zi fără să fi observat scăderea ca durată a timpului. Şi într-adevăr, micşorarea timpului nu devine evidentă, până când nu se face comparaţia.

FOOTNOTES

206. François Jacob, Mümkünlerin Oyunu, Kesit Yayınları, 1996, s. 111

207. Lincoln Barnett, Evren ve Einstein, Varlık Yayınları, 1980, ss. 52-53

208. Lincoln Barnett, Evren ve Einstein, s. 17

209. Lincoln Barnett, Evren ve Einstein, s. 58

210. Paul Strathern, Einstein ve Görelilik Kuramı, Gendaş Yayınları, 1997, s. 57

211. Lincoln Barnett, Evren ve Einstein, Varlık Yayınları, 1980, s. 84

212. Lincoln Barnett, Evren ve Einstein, Varlık Yayınları, 1980, s. 17-18

20 / total 21
You can read Harun Yahya's book Evoluţionismul online, share it on social networks such as Facebook and Twitter, download it to your computer, use it in your homework and theses, and publish, copy or reproduce it on your own web sites or blogs without paying any copyright fee, so long as you acknowledge this site as the reference.
Despre site-ul | Pagină de start | Adauga la favorit | RSS Feed
Toate materialele de pe acest site pot fi copiate, tipărite şi distribuite
(c) All publication rights of the personal photos of Mr. Adnan Oktar that are present in our website and in all other Harun Yahya works belong to Global Publication Ltd. Co. They cannot be used or published without prior consent even if used partially.
© 1994 Harun Yahya. Www.harunyahya.ro
page_top