Evoluţionismul

Descarcă cartea

Download (DOC)
Download (PDF)
Comentariile

Capitolele cărţilor

< <
18 / total: 21

Capitolul 17: Actul creaţiei

În secţiunea anterioară a acestei cărţi, am studiat de ce anume teoria evoluţiei, care susţine că viaţa nu a fost creată, este o mistificare ce contravine complet dovezilor ştiinţifice. Am văzut de asemenea că ştiinţa modernă a revelat ceva extrem de explicit prin intermediul anumitor ramuri precum: paleontologia, biochimia şi anatomia. Acest lucru arată că Dumnezeu a creat toate vieţuitoarele.

De fapt, pentru a observa acest lucru, nu este nevoie să apelăm la rezultate complicate obţinute în laboratoare de biochimie sau în excavaţii geologice. Semnele unei extraordinare înţelepciuni pot fi observate la orice vieţuitoare pe care am examina-o. Există o tehnologie extraordinară şi un design perfect în trupul oricărei insecte sau al oricărui peştişor din adâncurile mării unde omul nu a ajuns vreodată. Iar unele vieţuitoare care nici măcar nu au un creier perfect, realizează lucruri atât de complicate, încât acestea nu ar putea fi îndeplinite nici măcar de o fiinţă umană.

Această înţelepciune extraordinară, această organizare perfectă, cât şi planul care le însoţeşte domnesc peste tot în natură, şi ele sunt dovada solidă a existenţei unui Creator suprem ce guvernează totul în natură, iar acest creator este Dumnezeu. Dumnezeu este cel care a înzestrat toate organismele vii cu caracteristici extraordinare şi i-a arătat omului semnele evidente ale existenţei şi puterii Sale.

În paginile care urmează, vom examina doar câteva din nenumăratele dovezi ale Creaţiei pe care le regăsim în natură.

Albinele şi minunile arhitecturale ale fagurilor de miere

arı, çiçek

Albinele produc mai multă miere decât au de fapt nevoie şi o înmagazinează în faguri. Structura hexagonală a fagurelui de miere este binecunoscută tuturor. Dar v-aţi întrebat vreodată de ce anume construiesc albinele faguri hexagonali şi nu octogonali sau pentagonali?

Matematicienii care au căutat un răspuns la această întrebare au ajuns la o concluzie interesantă: „Hexagonul este cea mai adecvată formă geometrică pentru a folosi la maxim o anumită zonă dată.“

O celulă hexagonală necesită cantitatea minimă de ceară pentru construcţie, înmagazinând în acelaşi timp cantitatea maximă de miere. Prin urmare, albinele folosesc cea mai potrivită formă posibilă.

De asemenea, metoda folosită pentru construcţia fagurelui este şi ea uluitoare: albinele încep construcţia stupului din două-trei locuri diferite şi urzesc fagurele simultan în două-trei fire. Deşi încep din părţi diferite, albinele, aflate în număr mare, construiesc hexagoane identice, iar apoi urzesc fagurele combinând toate părţile şi întâlnindu-se la mijloc. Punctele de joncţiune ale hexagoanelor sunt asamblate cu atâta pricepere încât nu există niciun semn ale lipirii lor ulterioare.

În faţa unei asemenea performanţe extraordinare, trebuie desigur să admitem existenţa unei voinţe superioare care ordonează aceste vieţuitoare. Evoluţioniştii vor să explice aceste realizări prin conceptul de „instinct“ şi încearcă să-l prezinte drept un simplu atribut al albinelor. Cu toate acestea, dacă există într-adevăr un instinct care guvernează toate albinele şi le face să lucreze în armonie, deşi nu au cunoştinţă una de alta, aceasta înseamnă că există o Înţelepciune superioară care guvernează toate aceste vieţuitoare minuscule.

Pentru a spune mai explicit, Dumnezeu, creatorul acestor minuscule creaturi, „le inspiră“ tot ceea ce trebuie să facă.

arı, petek

And your Sustainer has inspired the honey bee: "Prepare for yourself dwellings in mountains and in trees, and in what [men] build; and then eat of all manner of fruit, and find with skill the spacious paths of your Sustainer". There issues from within their bodies a drink of varying colours, wherein is healing for men: verily in this is a Sign for those who give thought. (Surat an-Nahl, 68-69)

Uluitorii arhitecţi – termitele

termit, termit evleri

Nu poţi să nu fii surprins văzând furnicarele unor termite ce se ridică pe sol. Şi aceasta întrucât furnicarele termitelor sunt nişte minuni arhitectonice care se ridică până la înălţimi de 5-6 metri. În interiorul acestor furnicare se află nişte sisteme sofisticate pentru a satisface toate nevoile termitelor, care, datorită structurii trupului lor, nu pot să stea deloc la lumina soarelui. În cadrul furnicarului, întâlnim sisteme de ventilaţie, canale, camere pentru larve, coridoare, locuri speciale împrejmuite unde se produc anumite ciuperci, ieşiri de urgenţă, camere pentru vreme caldă şi vreme rece; pe scurt – totul. Dar ceea ce este cel mai uluitor este faptul că termitele care construiesc aceste furnicare nemaipomenite sunt oarbe.182

În ciuda acestui lucru, atunci când comparăm mărimea unei termite cu furnicarul ei, observăm că termitele au realizat cu succes un proiect arhitectural care este de peste 300 de ori mai mare decât ele.

Termitele mai au şi o altă caracteristică uluitoare: dacă am împărţi un furnicar de termite în două încă din primele stadii ale construcţiei sale, şi apoi l-am reuni după o vreme, am vedea că toate căile de acces, toate canalele şi drumurile se continuă unele pe altele ca şi cum furnicarul nu ar fi fost separat niciodată. Şi aceasta deoarece termitele au continuat să-şi îndeplinească sarcinile, ca şi cum cele două părţi ale furnicarului nu ar fi fost separate, şi ca şi cum ar fi fost conduse dintr-un singur loc.

Ciocănitoarea

ağaçkakan, güzel kuşlar

Cu toţii ştim că ciocănitorile îşi construiesc cuiburile ciocănind trunchiurile copacilor. Însă o întrebare pe care mulţi oameni nu şi-o pun este cum se face că ciocănitorile nu suferă de hemoragie craniană, în condiţiile în care bat atât de puternic cu ciocul şi implicit cu capul. Ceea ce face o ciocănitoare este oarecum similar cu acţiunea unui om care ar bate un cui în perete cu capul. Dacă un om s-ar aventura să facă aşa ceva, el ar suferi cel mai probabil o lovitură, urmată de o hemoragie craniană. Cu toate acestea, o ciocănitoare poate lovi cu putere trunchiul unui copac de 38-43 de ori într-un interval de 2,10-2,69 de secunde, şi nu păţeşte nimic.

Nu păţeşte nimic deoarece structura capului ciocănitorilor a fost creată ţinând seama de acest scop. Craniul unei ciocănitoare are un sistem de „suspensie“ care reduce şi absoarbe forţa loviturilor. Există anumite ţesuturi amortizoare speciale care sunt plasate între oasele din interiorul craniului ei.183

Sistemul sonar al liliecilor

yarasa, sonar sistem

Liliecii pot zbura fără nicio problemă în întuneric şi au un sistem de navigaţie extrem de interesant pentru a face acest lucru. Este ceea ce noi numim sistemul „sonar“, un sistem în care formele obiectelor înconjurătoare sunt determinate prin intermediul ecoului undelor sonore.

Un tânăr poate cu greu să detecteze sunete cu o frecvenţă de 20000 de vibraţii pe secundă. Dar un liliac înzestrat cu un „sistem sonar“ special creat poate să folosească sunete ce au o frecvenţă între 50000 şi 200000 de vibraţii pe secundă. El trimite aceste sunete în toate direcţiile de 20 sau 30 de ori pe secundă. Ecoul sunetelor este atât de puternic încât liliacul nu numai că realizează existenţa obiectelor din calea sa, dar detectează şi locaţia prăzii sale care zboară cu o viteză mare.84

Balenele

balina, büyük balıklar

Mamiferele au nevoie să respire şi tocmai de aceea, apa nu este un mediu prielnic pentru ele. Totuşi, în cazul unei balene, care este un mamifer marin, această problemă este rezolvată prin intermediul unui sistem de respiraţie mult mai eficient decât multe altele ale animalelor de pe uscat. Balenele elimină la o singură expiraţie mai mult de 90% din aerul folosit. Astfel, ele au nevoie să respire doar la intervale foarte lungi de timp. În acelaşi timp, ele deţin o substanţă foarte concentrată denumită „mioglobină“ care le ajută să înmagazineze oxigenul în muşchii lor. Cu ajutorul acestor sisteme, balena cu înotătoare, spre exemplu, poate să înoate la adâncimi de 500 de metri şi timp de peste 40 de minute fără a fi nevoită să respire deloc. Nările balenei, pe de altă parte, sunt plasate pe spatele ei – total diferit de mamiferele ce trăiesc pe uscat – iar aceasta o ajută să respire mult mai uşor. 185

Miracolele creaţiei la ţânţari

sivri sinek, mucize

Atunci când ne gândim la ţânţari, îi considerăm a fi vieţuitoare care zboară. De fapt, ţânţarii îşi petrec stadiile de dezvoltare sub apă şi ies de sub apă prin intermediul unei structuri excepţionale care este înzestrată cu toate organele de care au nevoie.

Ţânţarii încep să zboare având la dispoziţie sisteme senzoriale speciale care le permit să îşi localizeze „victima“. Cu aceste sisteme, ei se aseamănă cu nişte avioane de război prevăzute cu detectori de căldură, a compoziţiei gazoase a aerului, de umezeală şi de miros. Ţânţarii au chiar şi capacitatea de a „vedea în conformitate cu temperatura“, lucru care îi ajută să-şi găsească victima chiar şi în cel mai deplin întuneric.

Tehnica de „sugere a sângelui“ a ţânţarilor este asigurată de un sistem incredibil de complex. Cu ajutorul sistemului său de tăiere prevăzut cu şase lame, el incizează şi taie pielea asemeni unui fierăstrău. În timpul desfăşurării procesului de incizare a pielii, se secretă o anumită substanţă în rană care amorţeşte ţesuturile, astfel că fiinţa al cărui sânge este supt nici măcar nu realizează aceasta. În acelaşi timp, această substanţă secretată previne coagularea sângelui, asigurând continuarea procesului de sugere.

Dacă fie doar şi unul dintre aceste elemente ar lipsi, ţânţarii nu ar mai fi capabili să se hrănească cu sânge şi să supravieţuiască. Având această structură excepţională, chiar şi această minusculă creatură singură este o dovadă clară a Creaţiei.

Surely Allah disdains not to set forth any parable - [that of] a [female] gnat or any thing above that; then as for those who believe, they know that it is the truth from their Lord, and as for those who disbelieve, they say: What is it that Allah means by this parable: He causes many to err by it and many He leads aright by it! but He does not cause to err by it [any] except the transgressors. (Surat al-Baqara, 26)

Păsări de pradă cu privirea pătrunzătoare

kartal, kartal gözleri

Păsările de pradă au ochi foarte ageri care le permit să aprecieze foarte bine distanţele atunci când îşi atacă prada. Ochii lor mari conţin mai mai multe celule ale vederii, ceea ce înseamnă o vedere mai bună. În ochiul unei păsări de pradă există mai mult de un milion de celule ale vederii.

Vulturii care zboară la altitudini de mii de metri, au ochi atât de ageri încât pot scana suprafaţa pământului perfect, chiar şi de la acea distanţă. Aşa cum avioanele de război îşi detectează ţintele de la o distanţă de mii de metri, aşa şi vulturii îşi reperează prada, percepând cea mai mică modificare de culoare sau cea mai uşoară mişcare de la suprafaţa pământului. Ochiul vulturului are un unghi al vederii de 300 de grade, şi poate mări o imagine dată de 6-8 ori. Vulturii pot să scaneze o zonă de 30000 de hectare, în timp ce zboară la 4500 de metri deasupra ei. Ei pot să sesizeze un iepure ascuns între firele de iarbă de la o altitudine de 1500 de metri. Este evident că această structură extraordinară a ochiului a fost creată special pentru această vieţuitoare.

Firul păianjenului

Păianjenul denumit Dinopis este foarte priceput la vânătoare. În loc să ţeasă o pânză de păianjen statică şi să-şi aştepte prada, el ţese o pânză neobişnuită pe care o aruncă asupra prăzii sale. Iar apoi, îşi înfăşoară strâns victima cu pânza sa. Insecta prinsă astfel nu mai are nicio scăpare. Pânza este construită atât de bine, încât cu cât insectele se zbat mai mult, cu atât se încurcă mai mult în pânză. Pentru a-şi depozita hrana, păianjenul îşi acoperă victima cu fire suplimentare, ca şi cum ar împacheta-o.

Dar cum reuşeşte acest păianjen să realizeze o pânză atât de perfectă în ceea ce priveşte structura ei mecanică şi chimică? Este imposibil ca acest păianjen să fi dobândit o asemenea măiestrie accidental, aşa cum susţin evoluţioniştii. Păianjenul este lipsit de capacităţi precum învăţarea şi memorarea şi nici măcar nu posedă un creier pentru a realiza aceste lucruri. În mod evident, această abilitate i-a fost conferită păianjenului de către Dumnezeu.

În firele ce alcătuiesc pânza păianjenului sunt de asemenea ascunse câteva miracole foarte importante. Aceste fire, având un diametru de mai puţin de o miime de milimetru, sunt de 5 ori mai rezistente decât un fir de oţel având aceeaşi grosime. O altă caracteristică a acestor fire este că sunt extrem de uşoare. Un fir având lungimea necesară înconjurării Pământului, ar cântări doar 320 de grame. Oţelul, o substanţă produsă special prin procedee industriale, este unul dintre cele mai rezistente materiale realizate de oameni. Cu toate acestea, păianjenul poate produce în trupul său un fir cu mult mai rezistent decât oţelul. În timp ce omul produce oţelul, păianjenul îşi foloseşte cunoaşterea şi tehnologia veche de sute de ani; şi atunci, ce fel de tehnologie foloseşte păianjenul pentru a-şi produce pânza ?186

Aşa cum se poate observa, cu toate sofisticatele instrumente tehnice şi tehnologice pe care le au la dispoziţie, oamenii sunt cu mult în urma celor ale unui păianjen.

 

The Thread of the Spider

dinopis, örümcek

The spider named Dinopis has a great skill for hunting. Rather than weaving a static web and waiting for its prey, it weaves a small yet highly unusual web that it throws on its prey. Afterwards, it tightly wraps up its prey with this web. The entrapped insect can do nothing to extricate itself. The web is so perfectly constructed that the insect gets even more entangled as it gets more alarmed. In order to store its food, the spider wraps the prey with extra strands, almost as if it were packaging it.örümcek, ağıHow does this spider make a web so excellent in its mechanical and chemical structure? It is impossible for the spider to have acquired such a skill by coincidence as is claimed by evolutionists. The spider is devoid of faculties such as learning and memorising and does not have even a brain to perform these things. Obviously, this skill is bestowed on the spider by its creator, Allah, Who is Exalted in Power.

Very important miracles are hidden in the thread of the spiders. This thread, with a diameter of less than one thousandth of a millimetre, is 5 times stronger than a steel wire having the same thickness. This thread has yet another characteristic of being extremely light. A length of this thread long enough to encircle the world would weigh only 320 grams.192 Steel, a substance specially produced in industrial works, is one of the strongest materials manufactured by mankind. However, the spider can produce in its body a far firmer thread than steel. While man produces steel, he makes use of his centuries-old knowledge and technology; which knowledge or technology, then, does the spider use while producing its thread?

As we see, all technological and technical means at the disposal mankind lag behind those of a spider.

 

(*) "Structure and Properties of Spider Silk", Endeavour, Ocak 1986, sayı 10, s. 42.

Animalele care hibernează

Animalele care hibernează pot să trăiască deşi temperatura trupului lor coboară la nivelul temperaturii scăzute de afară. Cum reuşesc oare acest lucru?

Mamiferele sunt animale cu sânge cald. Aceasta înseamnă că în condiţii normale, temperatura trupului lor rămâne mereu constantă, datorită termostatului natural din trupurile lor care le reglează temperatura.

Cu toate acestea, în timpul hibernării, căldura normală a trupului mamiferelor mici, cum ar fi veveriţa – care are în mod normal temperatura trupului de 40 de grade Celsius –, coboară la puţin deasupra temperaturii de îngheţ, ca şi cum ar fi reglată printr-un cod anume. De asemenea, şi metabolismul se diminuează foarte mult. Animalul începe să respire foarte încet, iar pulsul care este în mod normal de 300 de bătăi pe minut scade la 7-10 bătăi pe minut. Reflexele normale ale trupului încetează iar activităţile electrice ale creierului descresc până când devin aproape imperceptibile.

Unul dintre pericolele lipsei de mişcare în anotimpul rece este îngheţarea ţesuturilor şi distrugerea lor datorită cristalelor de gheaţă. Dar animalele care hibernează sunt protejate de acest pericol datorită particularităţilor cu care sunt înzestrate. Fluidele corporale ale animalelor care hibernează sunt menţinute în această stare de substanţe chimice cu masă moleculară mare. Astfel, punctul de îngheţ al acestor fluide scade foarte mult, iar animalele sunt protejate de orice pericol.187

Peştii electrici

kurbağa, kamuflajFrog (paradoxophyla palmata)
yassı balık, kamuflajYassı Balık
yılan kamuflaj, tırtıl kamuflaj

Above: Tree louse imitating tree thorns. Right above: A snake concealing itself by suspending itself among leaves. Right below: A caterpillar settled right in the middle of a leaf to go unnoticed.

Anumite specii de peşti, precum ţiparul electric şi calcanul electric, folosesc electricitatea produsă de trupurile lor pentru a se proteja de duşmanii lor sau pentru a-şi paraliza prada. Orice organism viu este înzestrat cu o anumită formă de electricitate, inclusiv omul, în cantitate redusă. Cu toate acestea, în mod normal, omul nu poate să-şi direcţioneze propria electricitate sau să o controleze pentru a o folosi în propriul interes. Pe de altă parte, vieţuitoarele menţionate mai sus, pot genera în trupurile lor un curent de 500-600 de volţi, pe care sunt capabile să îl folosească împotriva inamicilor lor. Mai mult decât atât, peştii respectivi nu sunt afectaţi de această electricitate.

Energia pe care ei o consumă pentru a se apăra se reface după o vreme, aşa cum se încarcă o baterie, iar curentul electric este din nou gata pentru a fi folosit. Peştii nu folosesc curentul electric cu voltaj ridicat din micile lor trupuri numai pentru a se apăra. Pe lângă faptul că le conferă posibilitatea de a-şi găsi calea şi în întunericul apelor adânci, electricitatea îi mai ajută de asemenea să simtă anumite obiecte fără a le vedea. Aceşti peşti pot trimite semnale, folosind electricitatea din trupurile lor. Atunci când se lovesc de un corp solid, aceste semnale electrice se reflectă, iar aceste reflexii sunt cele care le dau peştilor informaţii despre acel obiect. În acest mod, peştii pot determina distanţa faţă de obiect şi mărimea acestuia.

Sistemul special pentru îngheţare

O broască îngheţată întrupează o structură biologică neobişnuită. Ea nu prezintă nicio urmă de viaţă. Pulsul, respiraţia şi circulaţia sanguină sunt oprite complet. Totuşi, atunci când gheaţa se topeşte, aceeaşi broască se trezeşte la viaţă, ca şi cum s-ar fi trezit din somn.

În mod normal, un organism care este îngheţat se confruntă cu multe riscuri fatale. Cu toate acestea, broasca nu se confruntă cu ele. În timp ce se află în această stare, ea are capacitatea de a produce cantităţi mari de glucoză. La fel ca în cazul unui diabetic, nivelul de zahăr din sângele broaştei atinge cote foarte mari. Uneori poate fi chiar şi de 550milimoli/litru. (Aceste cote sunt în mod normal de 1-5 milimoli/litru la broaşte şi de 4-5 milimoli/litru la fiinţele umane.) În mod normal, o asemenea concentraţie extremă de glucoză ar putea cauza probleme serioase.

Cu toate acestea, într-o broască îngheţată, acest nivel extrem de ridicat al concentraţiei de glucoză nu permite apei să iasă din celule şi previne contracţia. Membrana celulară a broaştelor este foarte permeabilă la glucoză, astfel încât permite glucozei să aibă un acces uşor la celule. Nivelul crescut de glucoză din sânge reduce temperatura de îngheţ, făcând ca doar o foarte mică parte din sângele broaştei să îngheţe. Cercetările au arătat că glucoza poate de asemenea hrăni celulele îngheţate. De-a lungul acestei perioade, pe lângă faptul că este un combustibil natural al trupului, glucoza stopează de asemenea şi multe reacţii metabolice, cum ar fi sinteza ureei, împiedicând astfel ca diferitele surse de hrană ale celulelor să fie epuizate.

Cum apare oare în trupul broaştei o asemenea concentraţie ridicată de glucoză? Răspunsul este destul de interesant: acest organism viu este dotat cu un sistem special care are în grijă acest lucru. De îndată ce apare gheaţă pe piele, un anumit mesaj este transmis ficatului, determinându-l să convertească o parte din glicogenul stocat în glucoză. Natura modului în care acest mesaj este transmis ficatului este încă necunoscută. La cinci minute după primirea mesajului, nivelul zahărului din sângele broaştei începe să crească în mod constant.188

Fără îndoială că un organism viu care este dotat cu un sistem ce modifică complet metabolismul atunci când nevoile o cer, poate să existe doar graţie planului fără greşeală al lui Dumnezeu, Creatorul cel Atotputernic. Nicio întâmplare nu poate genera un sistem atât de complex şi de perfect.

Albatroşii

albatros, göçmen kuşlar

Păsările migratoare reduc consumul de energie folosind diferite „tehnici de zbor“. S-a observat, spre exemplu, că albatroşii au un asemenea stil de zbor. Aceste păsări care îşi petrec 92% din vieţile lor pe mare, au o lăţime a aripilor de 3,5 metri. Cea mai importantă caracteristică a albatroşilor este stilul lor de zbor: ei pot să zboare ore întregi fără a bate deloc din aripi. Pentru aceasta, ei alunecă în aer, menţinându-şi aripile nemişcate şi folosind vântul.

Pentru a menţine deschise constant în bătaia vântului nişte aripi de 3,5 metri, este nevoie de multă energie. Cu toate acestea, albatroşii pot să stea în această poziţie ore întregi. Şi aceasta datorită unui sistem anatomic cu care au fost înzestraţi încă din momentul naşterii. În timpul zborului, aripile albatroşilor sunt blocate. Prin urmare, ei nu trebuie să facă niciun efort muscular. Aripile sunt doar ridicate, cu ajutorul straturilor musculare şi aceasta ajută foarte mult pasărea în timpul zborului. Acest sistem reduce energia consumată de pasăre pe perioada zborului. Albatrosul nu consumă energie întrucât nu bate din aripi şi nici nu risipeşte energia pentru a-şi menţine aripile deschise. Acest zbor ce durează ore întregi şi în care folosesc doar vântul, le conferă o sursă nelimitată de energie. Spre exemplu, un albatros ce cântăreşte 10 kg, pierde doar 1% din greutatea trupului atunci când călătoreşte 1000 km. Aceasta este într-adevăr o rată foarte mică. Adaptând modelul albatrosului şi fascinanta sa tehnică de zbor, oamenii au inventat planoarele.189

Diferite sisteme de vedere

balık, denizaltı

Pentru multe dintre animalele marine, simţul văzului este extrem de important atât pentru a vâna, cât şi pentru a se apăra. Prin urmare, majoritatea animalelor marine sunt „echipate“ cu ochi perfect adaptaţi la viaţa sub apă.

Sub apă, pe măsură ce înaintăm în adâncime, vederea este din ce în ce mai limitată, mai ales după ce se trece de 30 de metri. Totuşi, organismele vii care trăiesc la mare adâncime, au ochi ce au fost creaţi în conformitate cu condiţiile existente acolo.

Spre deosebire de animalele de uscat, animalele marine au nişte lentile sferice, în perfectă conformitate cu necesităţile datorate densităţii apei în care se află. În comparaţie cu ochii eliptici ale animalelor de pe uscat, structura sferică este mult mai avantajoasă pentru vederea sub apă; ea este ajustată pentru a vedea obiectele mărite. Atunci când privirea se focalizează asupra unui obiect aflat la mare distanţă, întregul sistem de lentile este tras înspre în spate cu ajutorul unui mecanism muscular special ce se regăseşte la nivelul ochiului.

Unul dintre motivele pentru care ochii unui peşte sunt sferici este refracţia luminii în apă. Întrucât ochiul peştelui este umplut cu un lichid care are aproape aceeaşi densitate cu cea a apei, nu apare nicio refracţie atunci când o imagine formată în afara lui este reflectată la nivelul ochiului. Prin urmare, lentilele ochiului focalizează complet imaginea exterioară pe retină. Spre deosebire de fiinţele umane, peştii văd foarte clar sub apă.

Pentru a compensa lumina slabă din adâncurile apei, anumite animale, printre care şi caracatiţa, au ochii mult mai mari. Sub adâncimea de 300 de metri, peştii cu ochii mari sunt nevoiţi să perceapă scânteierile organismelor înconjurătoare pentru a putea sesiza prezenţa lor. Aceşti ochi trebuie să fie extrem de sensibili la slaba lumină albastră ce pătrunde prin apă. Pentru aceasta, în retina ochilor lor se află foarte multe celule albastre sensibile.

Aşa cum se poate înţelege din toate aceste exemple, fiecare organism viu are ochii special creaţi pentru a-i servi anumitor scopuri particulare. Acest lucru dovedeşte faptul că toate organismele au fost create exact în modul în care ele se află acum de către un Creator, care are putere, înţelepciune şi cunoaştere eternă.

O migraţie intensă

somon balığı,somon göç

Somonul din Pacific are caracteristica excepţională de a se întoarce în râurile cu apă dulce unde se reproduce şi depune ouăle. Deşi îşi petrec majoritatea vieţii lor în ocean, aceşti peşti se întorc în apa dulce pentru a se înmulţi.

Atunci când îşi încep călătoria, la începutul verii, culoarea peştilor este roşu aprins. Însă la sfârşitul călătoriei, culoarea lor devine neagră. La începutul migraţiei lor, ei vin mai întâi aproape de ţărmuri şi apoi încearcă să găsească râuri. Ei se luptă din răsputeri pentru a se întoarce la locul lor de baştină. Pentru a ajunge la locul de reproducere, ei înfruntă râuri furioase, înoată împotriva curentului, urcă de-a lungul cascadelor şi al barajelor. La sfârşitul acestei călătorii de 3500-4000 km, femela de somon are deja ouăle pregătite, aşa cum şi masculul de somon are pregătită sperma necesară. Odată ajunşi la locul unde urmează să se reproducă, femela de somon depune în jur de 3000-5000 de ouă, pe măsură ce masculul de somon le fertilizează cu sperma sa. Peştii suferă enorm în urma acestei migraţii, cât şi în urma împerecherii. Femelele care au depus ouă sunt extenuate; cozile lor încep să se deterioreze, iar pielea lor devine neagră. Acelaşi lucru se petrece şi cu masculii. Curând, râul este plin de somoni morţi. Dar o nouă generaţie de somoni este gata să se reproducă şi să facă aceeaşi călătorie.

Cum anume reuşesc somonii să ducă la capăt o asemenea călătorie, acum ajung în mare după ce se reproduc, şi cum reuşesc să găsească drumul, acestea sunt doar câteva dintre întrebările care rămân fără răspuns. Deşi s-au făcut multe sugestii, încă nu s-a ajuns la o concluzie finală. Care este puterea care face somonii să se întoarcă mii de kilometri înapoi la locul unde s-au născut? Este evident că există o Putere superioară care guvernează şi controlează aceste vieţuitoare. Iar acesta este Dumnezeu, cel care susţine toate lumile.

Sepia

Sub pielea sepiei este dispusă o reţea de săculeţi elastici cu pigment, denumiţi cromatofori. Ei au în general culoarea galbenă, roşie, neagră şi maro. La un anumit semnal, celulele se dilată şi invadează pielea, dându-i nuanţa adecvată. Acesta este modul prin care sepia ia culoarea pietrei pe care se aşază şi realizează astfel un camuflaj perfect.

Acest sistem operează atât de eficient, încât sepia poate să creeze chiar şi un complex de dungi asemănătoare cu cele ale zebrei.190

mürekkep balığı, renk değiştiren canlılar

Left: A cuttlefish that makes itself look like the sandy surface. Right: The bright yellow colour the same fish turns in case of danger, such as when it is seen by a diver.

Urşii koala

koala, okaliptus

Uleiul ce se găseşte în frunzele de eucalipt este otrăvitor pentru multe mamifere. Această otravă este un mecanism chimic defensiv folosit de către copacii de eucalipt împotriva inamicilor lor. Cu toate acestea, există nişte vieţuitoare foarte speciale care iau ceea ce este mai bun din acest mecanism şi se hrănesc cu aceste frunze otrăvitoare de eucalipt: un marsupial având numele de koala. Urşii koala îşi fac sălaşul în copacii de eucalipt, se hrănesc cu frunzele lor şi îşi extrag şi apa necesară tot din aceşti copaci.

Asemeni altor mamifere, urşii koala nu au capacitatea de a digera celuloza prezentă în frunze. Pentru aceasta, ei depind de nişte microorganisme care digeră celuloză. Aceste microorganisme se află în număr mare în punctele de convergenţă dintre intestinul mic şi cel mare, în cecum care este extensia laterală a sistemului intestinal. Cecumul este cea mai importantă parte a sistemului digestiv al ursului koala. Acest segment funcţionează ca o cameră de fermentaţie unde aceste microorganisme digeră celuloza, în timp ce trecerea frunzelor este întârziată. Astfel, ursul koala poate neutraliza efectul otrăvitor al uleiurilor din frunzele de eucalipt.191

Capacităţile de vânătoare în poziţii fixe

Planta africană denumită roua-cerului sau Drosera prinde insectele în capcană cu ajutorul unor perişori lipicioşi. Frunzele acestei plante sunt prevăzute cu perişori lungi, lipicioşi, de culoare roşie. Vârfurile acestor perişori sunt acoperite cu un fluid care are un miros ce atrage insectele. O altă caracteristică a fluidului este aceea că el este extrem de vâscos. O insectă care merge la sursa mirosului va fi prinsă în perişorii lipicioşi. La scurt timp după aceea, întreaga frunză se închide, având înăuntru insecta care este deja prinsă între perişori, iar planta extrage proteinele esenţiale pentru ea din acea insectă, digerând-o.192

sundew bitkisi, avcı bitkiler

Left: An open Sundew. Right: A closed one.

Această înzestrare a plantei – care nu are de altfel nicio posibilitate de deplasare – cu o asemenea abilitate, este fără nicio îndoială un semn al creaţiei sale speciale. Este imposibil pentru o plantă să-şi dezvolte un asemenea sistem de vânătoare din propria ei voinţă sau conştiinţă, ori accidental. Prin urmare, este mult mai probabil să acceptăm ideea unui Creator, care prin puterea Sa i-a conferit această abilitate.

Baziliscul (Şopârla bazilisc) - expertul mersului pe apă

haverengi basilisk, suda yürüyen canlı

Foarte puţine animale sunt capabile să meargă pe suprafaţa apei. O asemenea raritate este şopârla bazilisc, care trăieşte în America Centrală. Pe părţile laterale ale degetelor de la membrele posterioare ale baziliscului se află nişte aripioare care le permit să împroaşte apa. Atunci când animalul merge pe uscat, aceste aripioare sunt înfăşurate pentru a nu-l incomoda. Dacă animalul întâlneşte o situaţie periculoasă, el începe să meargă foarte repede pe suprafaţa unui lac sau a unui râu. În acel moment, aripioarele de la picioarele posterioare se desfac, conferindu-i o suprafaţă mult mai mare de contact cu apa.193

Această structură unică a şopârlei bazilisc este unul dintre semnele Creaţiei perfecte a lui Dumnezeu.

Fotosinteza

Se ştie deja că plantele joacă un rol important în a face universul locuibil. Ele purifică aerul pentru noi, menţin temperatura planetei la un nivel constant, şi echilibrează proporţiile de gaze din atmosferă. Oxigenul din aerul pe care îl respirăm este produs de plante. O parte importantă a hranei noastre este de asemenea dată de plante. Valoarea nutriţională a plantelor se datorează organizării speciale a celulelor lor, căreia ele îi datorează şi celelalte caracteristici ale lor.

Spre deosebire de celula animală sau umană, celula vegetală poate să folosească direct energia solară. Ea converteşte energia solară în energie chimică, pe care o înmagazinează în nutrienţii săi în moduri foarte speciale. Acest proces este denumit „fotosinteză“. De fapt, acest proces este realizat nu de celule ci de cloroplaste, organitele care conferă plantelor culoarea verde. Aceste minuscule organite verzi sunt observabile doar la microscop şi sunt singurele laboratoare de pe pământ capabile să înmagazineze energia solară în materia organică.

fotosentez, yaprak

Cantitatea de materie produsă de plante pe Pământ este în jur de 200 de miliarde de tone. Această producţie este vitală pentru toate organismele vii de pe planetă. Producţia realizată de plante este obţinută printr-un proces chimic foarte complicat. Miile de pigmenţi de „clorofilă“ ce se află în cloroplaste reacţionează la lumină într-un timp extrem de scurt, ceva de genul o miime de secundă. Tocmai de aceea, foarte multe acţiuni care au loc la nivelul cloroplastelor nu au fost încă studiate.

Conversia energiei solare în energie electrică sau chimică este o realizare destul de recentă. Pentru a face acest lucru sunt necesare instrumente sofisticate. Dar celula unei plante care este atât de mică încât e invizibilă cu ochiul liber realizează acest lucru de milioane de ani.

Acest sistem perfect expune încă o dată Creaţia în aşa fel încât toţi să o poată vedea. Acest sistem extrem de complex al fotosintezei este un mecanism creat de Dumnezeu. Astfel, o uzină fără egal este comprimată într-un spaţiu minuscul din interiorul frunzelor. Iar acest sistem perfect este doar unul din multitudinea de semne ce ne revelează faptul că Dumnezeu, Cel care susţine întreaga lume, creează toate vieţuitoarele.

FOOTNOTES

182. Bilim ve Teknik , Temmuz 1989, Cilt 22, sayı.260, s.59

183. Grzimeks Tierleben Vögel 3, Deutscher Taschen Buch Verlag, Oktober 1993, s. 92

184. David Attenborough, Life On Earth: A Natural History, Collins British Broadcasting Corporation, June 1979, s.236

185. David Attenborough, Life On Earth: A Natural History, Collins British Broadcasting Corporation, June 1979, s.240

186. Görsel Bilim ve Teknik Ansiklopedisi, s.185-186

187. Walter Metzner, http://cnas.ucr.edu/ ~bio/faculty/Metzner.html

188. Bilim ve Teknik, Ocak 1990, s. 10-12

189. David Attenborough, Life of Birds, Princeton Universitye Press, Princeton-New Jersey, 1998, s.47

190. National Geographic, September 1995, s. 98

191. James L.Gould, Carol Grant Gould, Olağandışı Yaşamlar, Tübitak Popüler Bilim Kitapları, Ankara 1997, s.130-136

192. David Attenborough, The Private Life of Plants, Princeton Universitye Press, Princeton-New Jersey, 1995, s.81-83

193. Encyclopedia of Reptiles and Amphibians, Published in the United States by Academic Press, A Division of Harcourt Brace and Company, s.35

18 / total 21
You can read Harun Yahya's book Evoluţionismul online, share it on social networks such as Facebook and Twitter, download it to your computer, use it in your homework and theses, and publish, copy or reproduce it on your own web sites or blogs without paying any copyright fee, so long as you acknowledge this site as the reference.
Despre site-ul | Pagină de start | Adauga la favorit | RSS Feed
Toate materialele de pe acest site pot fi copiate, tipărite şi distribuite
(c) All publication rights of the personal photos of Mr. Adnan Oktar that are present in our website and in all other Harun Yahya works belong to Global Publication Ltd. Co. They cannot be used or published without prior consent even if used partially.
© 1994 Harun Yahya. Www.harunyahya.ro
page_top