Evoluţionismul

Descarcă cartea

Download (DOC)
Download (PDF)
Comentariile

Capitolele cărţilor

< <
12 / total: 21

Capitolul 11:
Termodinamica infirmă/demonstrează falsitatea evoluţiei

Cea de-a doua lege a termodinamicii, care este acceptată drept una dintre legile fundamentale ale fizicii, susţine că, în condiţii normale, toate sistemele ce sunt lăsate libere au tendinţa să devină dezordonate, dispersate şi deformate direct proporţional cu perioada de timp care trece. Totul, fie că este viu sau nu, se uzează, se deteriorează, se descompune, se dezintegrează şi este distrus. Acesta este sfârşitul absolut pe care toate vieţuitoarele îl vor avea, într-un fel sau altul şi, în conformitate cu această lege, acest proces nu poate fi evitat.

Aceasta este ceva ce am observat cu toţii. Spre exemplu, dacă iei o maşină şi o duci în deşert şi o laşi acolo, ea nu o să fie într-o condiţie mai bună atunci când, după câţiva ani buni, te vei întoarce să o iei. Din contră, vei observa că roţile s-au dezumflat, că geamurile s-au spart, că şasiul a ruginit, iar motorul ei nu mai funcţionează. Acelaşi proces inevitabil este valabil şi pentru vieţuitoare. Cea de-a doua lege a termodinamicii este modul prin care acest proces natural este definit prin intermediul ecuaţiilor şi calculelor fizice.

Această faimoasă lege a fizicii mai este cunoscută şi sub numele de „legea entropiei“. În fizică, entropia măsoară gradul de dezordine al unui sistem. Entropia unui sistem creşte atunci când acesta se îndepărtează de starea ordonată, organizată şi planificată, îndreptându-se spre o stare mai dezordonată, dispersată şi neplanificată. Cu cât există o mai mare dezordine în sistem, cu atât este mai mare entropia. Legea entropiei susţine că întregul univers se îndreaptă inevitabil către o stare mai dezordonată, neplanificată şi dezorganizată.

Adevărul celei de-a doua legi a termodinamicii a fost stabilit atât experimental, cât şi teoretic. Cei mai renumiţi oameni de ştiinţă au căzut de acord că legea entropiei va rămâne principala paradigmă pentru viitorul anticipabil. Albert Einstein, cel mai mare om de ştiinţă al perioadei noastre, o descrie ca fiind „legea principală a tuturor ştiinţelor“. Sir Arthur Eddington a descris-o de asemenea ca fiind „suprema lege metafizică a întregului univers“.140

Teoria evoluţionismului ignoră însă această lege fundamentală a fizicii. Mecanismul oferit de evoluţionism contrazice complet această a doua lege. Teoria evoluţiei spune că atomi dezordonaţi, dispersaţi şi lipsiţi de viaţă s-au grupat spontan, de-a lungul timpului, într-o ordine specifică, pentru a forma molecule extrem de complexe precum proteinele, ADN-ul şi ARN-ul, după care, milioane de diferite alte specii de vieţuitoare, având structuri mult mai complexe, au început să apară gradat. Conform teoriei evoluţionismului, acest presupus proces – care necesită o structură din ce în ce mai planificată, mai ordonată, mai complexă şi mai organizată la fiecare nivel ulterior – s-a structurat de unul singur în condiţiile naturale de mediu. Legea entropiei stabileşte cât se poate de clar că acest aşa-zis proces natural contrazice flagrant legile fizicii.

Oamenii de ştiinţă evoluţionişti sunt şi ei conştienţi de acest lucru. Aşa cum afirmă şi J.H. Rush:

„În complexul curs al evoluţiei, viaţa a prezentat un contrast remarcabil cu tendinţa exprimată de cea de-a doua lege a termodinamicii.“141

Scriitorul evoluţionist Roger Lewin a formulat impasul termodinamic al evoluţionismului într-un articol din revista Science:

„Una dintre problemele cu care s-au confruntat biologii este aparenta contradicţie dintre evoluţie şi cea de-a doua lege a termodinamicii. De-a lungul timpului, sistemele ar trebui să degenereze, şi să producă mai puţină şi nu mai multă ordine.“142

Într-un număr din prea bine cunoscuta revistă American Scientist, un alt apărător al teoriei evoluţionismului, George Stravropoulos explică imposibilitatea termodinamică a formării într-un mod spontan a vieţii şi imposibilitatea explicării existenţei unui mecanism viu şi complex prin intermediul legilor naturale:

„Cu toate acestea, în condiţii normale, niciun complex organic de molecule nu se va putea vreodată forma în mod spontan, ci mai degrabă se va dezintegra, în conformitate cu cea de-a doua lege a termodinamicii. Şi, într-adevăr, cu cât va fi mai complex, cu atât va fi mai instabil, şi cu atât mai sigură va fi dezintegrarea sa, mai devreme sau mai târziu. Fotosinteza şi toate procesele vieţii, şi chiar viaţa însăşi, nu pot fi încă înţelese în termenii termodinamicii sau ai oricărei alte ştiinţe exacte, în ciuda folosirii mai mult sau mai puţin deliberate a unui limbaj confuz.“143

Aşa cum am văzut deja, cea de-a doua lege a termodinamicii constituie un obstacol insurmontabil pentru scenariul evoluţionismului, atât în termenii ştiinţei, cât şi ai logicii. Incapabili să ofere vreo explicaţie ştiinţifică şi consistentă pentru a depăşi acest obstacol, evoluţioniştii pot să facă aceasta doar în propria lor imaginaţie. Spre exemplu, binecunoscutul evoluţionist Jeremy Rifkin îşi afirmă astfel credinţa sa în faptul că evoluţionismul surmontează această lege a fizicii printr-o „putere magică“:

„Legea entropiei susţine că evoluţia disipează întreaga energie disponibilă pentru viaţă de pe această planetă. Dar conceptul nostru asupra evoluţiei este exact opusul. Noi credem că evoluţia creează oarecum prin magie, pretutindeni pe pământ, o mai mare ordine şi valoare.“144

Aceste cuvinte arată faptul că evoluţia este mai degrabă o credinţă dogmatică, decât o teză ştiinţifică.

Mitul "sistemului deschis"

Anumiţi partizani ai evoluţionismului au recurs la un anumit argument, şi anume că cea de-a doua lege a termodinamicii este valabilă doar pentru „sisteme închise“, şi că „sistemele deschise“ se află dincolo de sfera acestei legi.

Un „sistem deschis“ este un sistem termodinamic în care atât materia, cât şi energia intră şi ies. Evoluţioniştii susţin că lumea este un sistem deschis, care este în mod constant expus la un flux de energie de la Soare, că legea entropiei nu se aplică lumii luate ca un întreg, şi că organismele vii, ordonate şi complexe pot fi generate din structuri simple, lipsite de viaţă şi dezordonate.

Cu toate acestea, aici există o distorsiune vădită. Faptul că un sistem are un aflux de energie nu este suficient pentru a face acel sistem ordonat. Sunt necesare de asemenea şi nişte mecanisme specifice pentru a face acea energie funcţională. Spre exemplu, o maşină are nevoie de un motor, un sistem de transmisie şi mecanisme de control adecvate pentru a converti energia petrolului în lucru mecanic. Fără un asemenea sistem de conversie a energiei, maşina nu va fi capabilă să folosească energia înmagazinată în petrol.

Acelaşi lucru se aplică şi în cazul vieţii. Este adevărat că viaţa îşi extrage energia din Soare. Cu toate acestea, energia solară poate fi convertită în energie chimică doar prin intermediul sistemelor de conversie extraordinar de complexe care există în organismele vii (cum ar fi fotosinteza în cazul plantelor şi sistemele digestive ale oamenilor şi ale animalelor). Niciun organism viu nu poate trăi fără a avea un asemenea sistem de conversie a energiei. Fără acest sistem de conversie a energiei, Soarele nu este altceva decât o sursă de energie distructivă care arde, usucă sau topeşte.

Aşa cum se poate vedea, un sistem termodinamic ce este lipsit de un mecanism de conversie a energiei de un anumit tip, nu este avantajos pentru evoluţie, indiferent dacă este închis sau deschis. Nimeni nu susţine că un asemenea mecanism complex şi conştient ar fi putut exista în natură, în condiţiile Pământului primitiv. Şi într-adevăr, adevărata problemă cu care se confruntă evoluţioniştii este cea a modului în care asemenea mecanisme complexe de conversie a energiei, cum este fotosinteza din plante, şi care nu pot fi reproduse nici chiar cu cea mai modernă tehnologie, ar fi putut să apară singure.

Influxul de energie solară ce pătrunde în această lume ar fi incapabil să aducă ordinea prin simpla sa prezenţă. Mai mult decât atât, nu contează cât de ridicată ar deveni temperatura, aminoacizii ar rezista formării legăturilor în secvenţele ordonate. Doar energia singură este incapabilă determine aminoacizii să formeze molecule din ce în ce mai complexe de proteine sau să determine proteinele să formeze mult mai complexele şi organizatele structuri ale organitelor celulare. Adevărata şi reala sursă a acestei organizări existente la toate nivelurile este, fără nicio îndoială, creaţia.

Mitul "materiei auto-organizate"

Destul de conştienţi că cea de-a doua lege a termodinamicii face ca procesul evoluţiei să fie imposibil, unii oameni de ştiinţă evoluţionişti au făcut unele încercări speculative de „a împăca şi capra şi varza“, pentru a putea fi capabili să susţină că evoluţia ar fi totuşi posibilă. Şi, ca de obicei, chiar şi aceste strădanii au arătat că teoria evoluţiei se confruntă cu un impas de netrecut.

Una dintre persoanele care s-a remarcat prin eforturile realizate de a „mărita“ termodinamica cu evoluţionismul este omul de ştiinţă belgian Ilya Prigogine. Începând cu teoria haosului, Prigogine a propus mai multe ipoteze în care ordinea se dezvolta din haos (dezordine). El a argumentat că anumite sisteme deschise pot manifesta o scădere a entropiei datorită influxului de energie externă, iar „ordonarea“ rezultată este o dovadă că „materia se poate organiza singură.“Iar de atunci, conceptul de „materie auto-organizată“ a devenit destul de răspândit în rândul evoluţioniştilor şi al materialiştilor. Aceştia acţionează ca şi cum ar fi descoperit originea materialistă a complexităţii vieţii şi soluţia materialistă pentru problema originii vieţii.

Dar dacă aruncăm o privire mai de aproape, aceasta ne va arăta că argumentul folosit este cu desăvârşire abstract şi în fapt, nu face decât să confunde dorinţele cu realitatea. Mai mult decât atât, acesta include şi o înşelătorie foarte naivă. Această înşelătorie se află în confuzia realizată deliberat între două concepte distincte: „ordonat“ şi „organizat“.145

Vom explica mai exact ce înseamnă acest lucru prin intermediul unui exemplu. Imaginaţi-vă o plajă perfect netedă ce se întinde de-a lungul unui ţărm. Atunci când un val puternic loveşte acea plajă, mormanele de nisip, mai mari sau mai mici, formează ridicături la suprafaţa plajei.

Acesta este un proces de „ordonare“: ţărmul este un sistem deschis iar fluxul de energie (valul) care intră poate forma tipare simple pe nisip, tipare care au un aspect precis. Din punct de vedere termodinamic, acesta poate să creeze un nouă ordine acolo unde înainte nu exista deloc. Dar trebuie de asemenea să subliniem că aceleaşi valuri nu vor putea crea un castel de nisip pe plajă. Dacă vom vedea un castel de nisip acolo, nu vom avea nicio îndoială că acesta a fost construit de cineva, întrucât castelul este un sistem „organizat“. Cu alte cuvinte, acesta posedă o organizare şi o informaţie clară. Fiecare parte a acestuia a fost realizată de o entitate conştientă, într-un mod planificat.

Diferenţa dintre simplul nisip şi castel este aceea că cel din urmă este o complexitate organizată, în timp ce primul posedă doar o ordine, realizată prin simple repetiţii. Ordinea ce se formează prin repetiţii este ca şi cum un obiect (cu alte cuvinte fluxul de energie ce intră în sistem) a căzut pe litera „a“ de pe claviatura unei maşini de scris, scriind „aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa“ de sute de ori. Dar şirul ordonat de „a“-uri ce se repetă în acest fel nu conţine nicio informaţie şi nicio complexitate. Pentru a scrie un şir complex de litere care să conţină informaţie (cu alte cuvinte, o succesiune care să aibă o anumită însemnătate, un paragraf sau o carte), este esenţială prezenţa unei inteligenţe.

Acelaşi lucru se aplică şi atunci când vântul suflă într-o cameră plină de praf. Atunci când vântul suflă, praful care se afla într-un strat întins, poate să se adune într-un colţ al camerei. Aceasta este de asemenea o situaţie mai ordonată decât cea care existase anterior, în sensul termodinamic, dar firele individuale de praf nu pot forma portretul cuiva pe podea, într-o formă organizată.

Aceasta înseamnă că un sistem complex şi organizat nu poate să fie niciodată rezultatul unor procese naturale. Deşi unele exemple simple de ordine se pot petrece din când în când, acestea nu pot să depăşească anumite limite.

Dar evoluţioniştii care susţin că această auto-ordonare ce apare din procesele naturale este cea mai importantă dovadă a evoluţionismului, prezintă asemenea cazuri drept exemple de „auto-organizare“. Drept rezultat al acestei confuzii de concepte, ei susţin că sistemele vii pot să dezvolte propria lor ordine din incidente apărute în natură şi prin reacţii chimice. Metodele şi studiile utilizate de Prigogine şi de adepţii săi, pe care le-am menţionat mai sus, se bazează pe această logică falsă.

Oamenii de ştiinţă americani Charles B. Thaxton, Walter L. Bradley şi Roger L. Olsen, în cartea lor intitulată „Misterul originii vieţii“ (The Mystery of Life’s Origin), explică acest lucru după cum urmează:

„... În fiecare caz, mişcările aleatorii ale moleculelor într-un fluid sunt înlocuite în mod spontan de un comportament foarte ordonat. Prigogine, Eigen şi alţii au sugerat că o auto-organizare de acelaşi gen ar putea să fie intrinsecă în chimia organică şi ar putea avea o importanţă potenţială pentru extrem de complexele molecule esenţiale pentru organismele vii. Dar asemenea analogii au prea puţină relevanţă în problema originii vieţii. Unul dintre motivele majore este acela că ele nu pot să facă distincţia dintre ordine şi complexitate... Regularitatea sau ordinea nu poate servi pentru stocarea imensei cantităţi de informaţie necesară sistemelor vii. Căci aici este vorba mai degrabă de o structură fie ea şi neregulată, însă specializată, decât de o structură ordonată. Aceasta este o fisură semnificativă în analogia oferită. Căci nu există nicio conexiune aparentă între modul de ordonare spontană ce apare când fluxul de energie pătrunde într-un asemenea sistem şi munca necesară pentru a construi o structură informatică aperiodică – cum ar fi informaţia concentrată în macromoleculele de ADN sau de proteine.“146

De fapt, chiar şi Prigogine a acceptat faptul că teoriile pe care le-a promovat pentru nivelul molecular, nu se aplică sistemelor vii – spre exemplu, unei celule vii:

„Problema ordinii biologice implică tranziţia de la activitatea moleculară la ordinea supra-moleculară din celulă. Această problemă este departe de a fi fost rezolvată.“147

Şi atunci, de ce mai continuă evoluţioniştii să creadă în asemenea scenarii precum cel al „materiei auto-organizate“, care nu au niciun fundament ştiinţific? De ce sunt ei atât de hotărâţi să respingă inteligenţa şi planificarea care poate fi observată atât de uşor în sistemele vii? Răspunsul este acela că ei au o credinţă dogmatică în materialism şi că ei cred că materia are o anumită putere misterioasă de a crea viaţa. Un profesor de chimie de la Universitatea din New York şi de asemenea expert în ADN, Robert Shapiro, explică această credinţă a evoluţioniştilor în „materia auto-organizată“ şi dogma materialistă ce se află în inima sa, după cum urmează:

„Prin urmare, este nevoie de un alt principiu evoluţionist pentru a ne trece peste abisul dintre amestecul de substanţe chimice simple, naturale şi primul replicator efectiv. Principiul nu a fost încă descris în detaliu sau demonstrat, dar este anticipat, dându-i-se şi un nume cum ar fi evoluţionism chimic sau auto-organizare a materiei. Existenţa acestui principiu este acceptată în filozofia materialismului dialectic, şi este de asemenea aplicată ca atare în explicarea originea vieţii de către Alexander Oparin.“148

Toată această situaţie demonstrează cu claritate că evoluţionismul este o dogmă care este împotriva ştiinţei empirice, iar originea organismelor vii poate fi explicată doar prin intervenţia unei puteri supranaturale. Această putere supranaturală este Creaţia lui Dumnezeu, Cel care a creat întregul univers. Ştiinţa a dovedit că evoluţionismul este încă o teorie imposibilă, din punctul de vedere al termodinamicii, iar existenţa vieţii nu are vreo altă explicaţie decât Creaţia.

FOOTNOTES

140. Jeremy Rifkin, Entropy: A New World View, New York, Viking Press, 1980, p.6

141. J. H. Rush, The Dawn of Life, New York, Signet, 1962, p 35

142. Roger Lewin, «A Downward Slope to Greater Diversity», Science, vol. 217, 24.9.1982, p. 1239

143. George P. Stravropoulos, «The Frontiers and Limits of Science», American Scientist, vol. 65, November-December 1977, p.674

144. Jeremy Rifkin, Entropy: A New World View, p.55

145. For further info, see: Stephen C. Meyer, «The Origin of Life and the Death of Materialism», The Intercollegiate Review, 32, No. 2, Spring 1996

146. Charles B. Thaxton, Walter L. Bradley & Roger L. Olsen, The Mystery of Life’s Origin: Reassessing Current Theories, 4. edition, Dallas, 1992. chapter 9, p. 134

147. Ilya Prigogine, Isabelle Stengers, Order Out of Chaos, New York, Bantam Books, 1984, p. 175

148. Robert Shapiro, Origins: A Sceptics Guide to the Creation of Life on Earth, Summit Books, New York: 1986, p. 207

12 / total 21
You can read Harun Yahya's book Evoluţionismul online, share it on social networks such as Facebook and Twitter, download it to your computer, use it in your homework and theses, and publish, copy or reproduce it on your own web sites or blogs without paying any copyright fee, so long as you acknowledge this site as the reference.
Despre site-ul | Pagină de start | Adauga la favorit | RSS Feed
Toate materialele de pe acest site pot fi copiate, tipărite şi distribuite
(c) All publication rights of the personal photos of Mr. Adnan Oktar that are present in our website and in all other Harun Yahya works belong to Global Publication Ltd. Co. They cannot be used or published without prior consent even if used partially.
© 1994 Harun Yahya. Www.harunyahya.ro
page_top