Evoluţionismul

Descarcă cartea

Download (DOC)
Download (PDF)
Comentariile

Capitolele cărţilor

< <
10 / total: 21

Capitolul 9: Scenariul evoluţiei omului

Am văzut în capitolele anterioare că nu există niciun mecanism în natură care să conducă organismele vii la evoluţie şi că speciile de vieţuitoare nu sunt un rezultat al procesului evoluţionist, ci mai degrabă au apărut dintr-o dată în structura lor actuală perfectă. Cu alte cuvinte, ele au fost create individual. Prin urmare, este evident că nici povestea „evoluţiei umane“ nu a avut loc niciodată.

Ce anume susţin evoluţioniştii că ar sta la baza acestei poveşti?

Baza o constituie existenţa a foarte multe fosile, pornind de la care evoluţioniştii au fost capabili să construiască interpretări imaginare. De-a lungul istoriei, au trăit peste 6000 de specii de maimuţe, din care majoritatea au dispărut. Astăzi, pe Pământ, mai trăiesc doar 120 de specii de maimuţe. Iar aceste aproximativ 6000 de specii de maimuţe, din care majoritatea au dispărut, constituie o resursă bogată pentru evoluţionişti.

Evoluţioniştii au scris un scenariu pentru evoluţia omului, aranjând unele dintre craniile care s-au potrivit scopului lor într-o anumită ordine, de la cel mai mic la cel mai mare, inserând ici şi colo printre ele şi unele cranii ale unor rase dispărute de oameni. Conform acestui scenariu, oamenii şi maimuţele de astăzi ar avea strămoşi comuni. Aceste creaturi au evoluat în timp şi unele dintre ele au devenit maimuţele din ziua de astăzi, în timp ce un alt grup, ce a urmat o altă ramură de evoluţie, a devenit omul din ziua de astăzi.

Cu toate acestea, toate descoperirile paleontologice, anatomice şi biologice au demonstrat că această pretenţie a evoluţionismului este ficţională şi invalidă la fel ca toate celelalte. Însă nu a fost prezentată nicio dovadă reală care să demonstreze că există vreo relaţie între om şi maimuţă, cu excepţia contrafacerilor, a distorsiunilor şi a desenelor şi comentariilor înşelătoare.

Arhivele fosilifere ne arată că de-a lungul istoriei, oamenii au fost oameni iar maimuţele au fost maimuţe. Unele dintre fosilele despre care evoluţioniştii susţin că ar fi strămoşii omului, aparţin unor rase umane ce au trăit până acum aproximativ 10000 de ani, când au dispărut. Mai mult decât atât, multe comunităţi umane ce trăiesc şi în zilele noastre au aceleaşi trăsături şi caracteristici ca aceste rase umane dispărute, şi despre care evoluţioniştii susţin că ar fi strămoşii omului. Toate acestea sunt o dovadă clară că omul nu a parcurs niciodată un proces evoluţionist, în niciuna dintre perioadele istoriei.

Cel mai important lucru din toate acestea este faptul că există numeroase diferenţe anatomice între maimuţe şi oameni şi niciuna dintre ele nu e de natură să fi putut apărea în urma unui proces evolutiv. „Bipedismul“ este una dintre ele. Aşa cum vom descrie ulterior în detaliu, bipedismul este o particularitate a omului şi este una dintre cele mai importante caracteristici care distinge omul de celelalte animale.

Imaginarul arbore genealogic al omului

Afirmaţiile darwiniste susţin că omul de astăzi a evoluat dintr-un fel de creatură asemănătoare maimuţei. De-a lungul acestui presupus proces evoluţionist, care ar fi început acum 4-5 milioane de ani, se afirmă că existau unele „forme tranziţionale“ între omul din zilele noastre şi strămoşii săi. Conform acestui scenariu în întregime imaginar, sunt prezentate următoarele patru „categorii“ fundamentale:

1. Australopithecinele (toate diferitele forme ce aparţin genului Australopithecus)

2. Homo habilis

3. Homo erectus

4. Homo sapiens

Evoluţioniştii au numit genul căruia aparţineau presupuşii strămoşi ai omului, asemănători cu maimuţele, Australopithecus, ceea ce înseamnă „maimuţa din sud“. Australopithecus, care nu este altceva decât o maimuţă străveche ce a dispărut, se găseşte sub diferite forme. Unele sunt înalte şi bine făcute (robuste), în timp ce altele sunt mai mici de statură şi mai delicate (suple).

Evoluţioniştii au clasificat următorul stadiu al evoluţiei umane ca fiind genul Homo, ceea ce înseamnă „om“. Conform cu afirmaţiile evoluţioniştilor, fiinţele din seria Homo sunt mult mai dezvoltate decât Australopithecus, şi nu foarte diferite de omul din zilele noastre. Se spune că omul din zilele noastre, care este specia Homo sapiens, s-ar fi format în ultimele stadii de evoluţie ale genului Homo.

Fosile precum „Omul din Java“, „Omul din Pekin“ şi „Lucy“ care apar din când în când în mass-media şi se regăsesc în manualele şi publicaţiile evoluţioniste, sunt incluse într-unul din cele patru grupuri menţionate mai sus. Se presupune că fiecare dintre aceste grupuri s-a ramificat în specii şi sub-specii, după caz.

Unii au sugerat că formele tranziţionale din trecut, cum ar fi Ramapithecus, ar trebui excluse din imaginarul arbore genealogic al familiei umane, după ce s-a dovedit că erau nişte maimuţe obişnuite.71

Schiţând verigile din acest lanţ sub forma "australopithecine > Homo habilis> Homo erectus > Homo sapiens", evoluţioniştii susţin că fiecare dintre aceste tipuri este strămoşul celuilalt. Cu toate acestea, descoperirile recente ale paleoantropologilor au dezvăluit că australopithecine, Homo habilis şi Homo erectus au trăit în diferite părţi ale globului şi în aceleaşi perioade de timp. Mai mult decât atât, anumite fiinţe, clasificate drept Homo erectus, au trăit probabil până în timpuri destul de recente. În articolul intitulat "Ultimii Homo erectus din Java: contemporaneitate potenţială cu Homo sapiens în Asia de sud-est", din revista Science, s-a anunţat că fosile ale lui Homo erectus descoperite în Java "aveau o vechime medie cuprinsă între 27± 2 mii de ani şi 53,3±4 mii de ani" ceea ce "face posibil ca Homo erectus să se suprapună parţial în timp cu oamenii din zilele noastre (anatomic vorbind), adică Homo sapiens, în sud-estul Asiei".

A SINGLE JAWBONE AS A SPARK OF INSPIRATION

ramapithecus, ramapithecus ailesi
ramapithecus, çene fosili
ramapithecus, hayali çizim

The first Ramapithecus fossil found: a missing jaw composed of two parts. (on the right). The evolutionists daringly pictured Ramapithecus, his family and the environment they lived in, by relying only on these jawbones.

Mai mult decât atât, Homo sapiens neanderthalensis şi Homo sapiens sapiens (omul din zilele noastre) au coexistat şi ei. Această situaţie pare să indice invaliditatea afirmaţiei că unul este strămoşul celuilalt.

Toate descoperirile şi cercetările ştiinţifice au revelat într-un mod intrinsec că datele fosile nu sugerează existenţa vreunui proces evoluţionist, aşa cum propun evoluţioniştii. Fosilele despre care evoluţioniştii susţin că ar fi strămoşii oamenilor, aparţin de fapt unor rase umane diferite sau chiar unor specii de maimuţe.

Şi atunci, care dintre aceste fosile sunt umane şi care aparţin unor maimuţe? Va fi oare posibil vreodată ca vreuna dintre ele să fie considerată o formă tranziţională? Pentru a afla răspunsul, haideţi să privim mai de aproape fiecare categorie.

Australopithecus: o specie de maimuţe

Prima categorie, genul Australopithecus înseamnă „maimuţa din sud“, aşa cum am spus anterior. Se presupune că aceste creaturi au apărut mai întâi în Africa, în urmă cu circa 4 milioane de ani şi au trăit până acum 1 milion de ani. În rândul australopithecinelor există mai multe specii. Evoluţioniştii presupun că cea mai veche specie de Australopithecus ar fi Australopithecus afarensis. După aceasta urmează Australopithecus africanus şi apoi Australopithecus robustus, care are oase ceva mai mari. În ceea ce priveşte Australopithecus boisei, unii cercetători o acceptă ca fiind o altă specie, iar alţii ca fiind o subspecie al lui Australopithecus robustus.

Toate speciile din genul Australopithecus sunt maimuţe dispărute, care se aseamănă cu maimuţele din zilele noastre. Capacitatea craniilor lor este la fel sau mai mică decât cele ale cimpanzeilor de astăzi. Ele aveau părţi alungite la nivelul mâinilor şi picioarelor cu care obişnuiau să se urce în copaci, exact ca cimpanzeii din zilele noastre, iar picioarele lor erau alcătuite în aşa fel încât să poată să apuce şi să se susţină pe ramuri. Aveau o înălţime mică (maxim 130 cm) şi, exact ca şi cimpanzeii de astăzi, masculul Australopithecus era mai mare decât femela. Multe alte caracteristici – cum ar fi detalii ale craniului, apropierea poziţiei ochilor, molarii de formă ascuţită, structura mandibulei, mâinile lungi şi picioarele scurte – constituie dovezi clare că aceste creaturi nu erau deloc diferite de maimuţele din zilele noastre.

Cu toate acestea, evoluţioniştii susţin că, deşi australopithecinele posedă anatomia maimuţelor, totuşi, spre deosebire de maimuţe, ele aveau mersul vertical, asemeni oamenilor.

AUSTRALOPITHECUS - CHIMP

australopithecus, kafatasıAUSTRALOPITHECUS
şempanze, kafatasıPRESENT-DAY  CHIMP
lucy fosili, iskelet

The first fossil found in Ethiopia, Hadar, which is to be supposed to belong to Australopithecus aferensis species: AL 288-1 or "Lucy". For a long time, evolutionists struggled to prove that Lucy could walk upright; but the latest research has definitely established that this animal was an ordinary ape with a bent stride.

The Australopithecus aferensis AL 333-105 fossil seen below belongs to a young member of this species. This is why the protrusion has not yet formed on his skull. lucy fosili, kafatası

Above is seen the skull of Australopithecus aferensis AL 444-2 fossil, and below is the skull of a contemporary ape. The obvious similarity verifies that A. aferensis is an ordinary ape species without any "human-like" features.

Afirmaţia că australopithecinele aveau mersul vertical a fost susţinută decenii întregi de paleoantropologi precum Richard Leakey şi Donald C. Johanson. Dar mulţi oameni de ştiinţă care au efectuat studii îndelungate asupra structurii scheletului australopithecinelor, au dovedit invaliditatea acestui argument. Cercetări extinse realizate asupra diferitelor specimene de Australopithecus de către doi anatomişti de renume mondial din Anglia şi SUA, Lord Solly Zuckerman şi prof. Charles Oxnard au demonstrat că aceste creaturi nu au mers deloc asemenea oamenilor. După ce a studiat oasele acestor fosile de-a lungul a 15 ani, mulţumită permisiunii guvernului britanic, lordul Zuckerman şi echipa sa formată din cinci specialişti au ajuns la concluzia că australopithecinele erau doar nişte maimuţe obişnuite care nu au fost deloc bipede, deşi Zuckerman era şi el un adept al evoluţionismului.72În mod corespunzător, Charles E. Oxnard, care este un alt evoluţionist faimos pentru cercetările sale asupra acestui subiect, a comparat structura scheletului australopithecinelor cu cel al urangutanilor din zilele noastre.73

Faptul că Australopithecus nu poate fi considerat strămoşul omului este de asemenea acceptat de către sursele evoluţioniste. Cunoscuta revistă franţuzească Science et vie a pus acest subiect pe coperta numărului ei din mai 1999. Articolul expunea povestea Lucy, cel mai cunoscut specimen fosil al lui Australopithecus afarensis, sub titlul „Adieu Lucy“(Adio Lucy), şi vorbea despre necesitatea îndepărtării lui Australopithecus din arborele genealogic al familiei umane. Articolul, ce se baza pe descoperirea unui nou Australopithecus, având numărul de cod St W573, susţinea:

„O nouă teorie afirmă că genul Australopithecus nu se află la rădăcina rasei umane... Rezultatele obţinute de la singura femelă a cărei examinare este autorizată, St W573, sunt diferite faţă de teoriile obişnuite privind strămoşii omului: ele distrug arborele genealogic al hominizilor. Primatele mari, comsiderate a fi strămoşii omului, au fost înlăturate din ecuaţia acestui arbore genealogic... Australopithecus şi speciile Homo (umane) nu fac parte din aceeaşi ramură. Strămoşii direcţi ai omului încă mai aşteaptă să fie descoperiţi.“74

Homo Habilis: Maimuţa ce a fost prezentată drept om

Marea similitudine dintre structurile scheletice şi craniale ale cimpanzeilor şi ale australopithecinelor, cât şi respingerea afirmaţiilor că aceste creaturi aveau un mers vertical, au generat mari dificultăţi paleoantropologilor evoluţionişti. Motivul este acela că, conform schemei imaginare a evoluţiei, Homo erectus ar fi apărut după Australopithecus. Aşa cum numele genului Homo (însemnând „om“) arăta, Homo erectus este o specie umană iar scheletul său era drept. Capacitatea craniului său este de două ori mai mare decât cea a genului Australopithecus. O tranziţie directă de la Australopithecus, care este o maimuţă asemănătoare cu cimpanzeul, la Homo erectus, al cărui schelet nu e diferit de cel al omului de astăzi, nici nu putea fi pusă în discuţie, chiar dacă se considera numai punctul de vedere al teoriei evoluţioniste. Prin urmare, erau necesare „verigi“- adică „forme tranziţionale“. Conceptul de Homo habilis a apărut din această necesitate.

Clasificarea lui Homo habilis a fost prezentată în anul 1960 de către Leakey, ca fiind o familie de „fosile de vânători“. Conform cu Leakey, această specie nouă, pe care ei clasificat-o ca fiind Homo habilis, avea o capacitate a craniului ceva mai mare, avea capacitatea de a merge vertical şi de a folosi unelte din piatră şi lemn. Prin urmare, acesta ar fi putut fi strămoşul omului.

Homo Habilis: Another Extinct Ape

homo habilis kemikleri, homohabilis

For a long time, evolutionists argued that the creatures they called Homo habilis could walk upright. They thought that they had found a link stretching from ape to man. Yet, the new Homo habilis fossils Tim White unearthed in 1986 and named as OH 62 disproved this assertion. These fossil fragments showed that Homo habilis had long arms and short legs just like contemporary apes. This fossil put an end to the assertion proposing that Homo habilis was a bipedal being able to walk upright. In truth, Homo habilis was nothing but another ape species.

lucy fosili, kafatası

"OH 7 Homo habilis" seen on the down left has been the fossil which best defined the mandibular features of the Homo habilis species. This mandible fossil has big incisory teeth. Its molar teeth are small. The shape of the mandible is square. All these qualities make this mandible look very similar to that of today's apes. In other words, Homo habilis' mandible once more confirms that this being is actually an ape.

Noi fosile ale aceleiaşi specii, ce au fost dezgropate spre sfârşitul anilor 1980, au modificat complet această viziune. Anumiţi cercetători, cum ar fi Bernard Wood şi C. Loring Brace, ce s-au bazat pe aceste fosile nou-descoperite, au susţinut că Homo habilis (ceea ce înseamnă „omul îndemânatic“, cu alte cuvinte un om capabil să folosească unelte) ar trebui să fie clasificat drept Australopithecus habilis, sau „maimuţa îndemânatică din sud“, deoarece Homo habilis avea foarte multe caracteristici în comun cu maimuţele australopithecine. El avea mâini lungi, picioare scurte şi o structură a scheletului asemănătoare cu a maimuţelor Australopithecus. Degetele de la mâini şi de la picioare erau potrivite pentru căţărat. Mandibula era asemănătoare cu cea a maimuţelor din zilele noastre. Capacitatea craniul de 600 cmc este un alt indiciu asupra faptului că acesta era o maimuţă. Pe scurt, Homo habilis, care a fost prezentat ca fiind o specie diferită de către unii evoluţionişti, era în realitate o specie de maimuţe, la fel ca toate australopithecinele.

După ce munca lui Wood şi Brace a demonstrat că Homo habilis nu era într-adevăr diferit de Australopithecus, ani de zile s-au efectuat diverse cercetări. Craniul şi scheletul fosil OH62 găsit de Tim White a arătat că această specie avea atât o capacitate a craniului redusă, cât şi mâini lungi şi picioare scurte, care îi permiteau să se caţere în copaci, aşa cum o fac şi maimuţele din zilele noastre.

Analizele detaliate realizate de antropologul american Holly Smith în 1994, au arătat că Homo habilis nu era Homo, cu alte cuvinte nu era „uman“, deloc, ci era mai degrabă o „maimuţă“ şi asta fără echivoc. Iată ce spunea Smith referitor la analizele realizate pe dinţii lui Australopithecus, Homo habilis, Homo erectus şi Homo neanderthalensis:

Restrângând analizele fosilelor la specimenele care satisfac aceste criterii, tiparele dezvoltării dinţilor australopithecinelor suple şi ale lui Homo habilis rămân clasificate împreună cu maimuţele africane. Cele ale lui Homo erectus şi Homo neanderthalensis sunt clasificate împreună cu cele umane.“75

În acelaşi an, Fred Spoor, Bernard Wood şi Frans Zonneveld, cu toţii specialişti în anatomie, au ajuns la aceleaşi concluzii printr-o metodă cu totul diferită. Această metodă se baza pe analiza comparativă a canalelor semi-circulare din urechea internă a omului şi a maimuţelor. Spoor, Wood şi Zonneveld au concluzionat că:

„Dintre fosilele hominizilor, prima specie care demonstrează morfologia umană actuală este Homo erectus. Prin contrast, dimensiunile canalului semi-circular din craniul sud-african atribuit lui Australopithecus şi Paranthropus seamănă cu cele ale unor maimuţe mari existente.“76

Spoor, Wood şi Zonneveld au studiat de asemenea şi specimenul de Homo habilis numit Stw 53, şi au descoperit că „Stw 53 se baza şi mai puţin pe comportamentul biped decât australopithecinele.“ Aceasta înseamnă că specimenul de Homo habilis era chiar şi mai asemănător cu maimuţele decât speciile de Australopithecus. Prin urmare, ei au concluzionat că „Stw 53 nu reprezintă deloc un intermediar între morfologiile observate la australopithecine şi Homo erectus.“

Această descoperire a condus la două rezultate importante:

1. Fosilele denumite prin Homo habilis nu aparţin de fapt genului Homo, adică oamenilor, ci genului Australopithecus, adică maimuţelor.

2. Atât Homo habilis cât şi Australopithecus erau creaturi ce aveau poziţia trupului încovoiată în timpul mersului, cu alte cuvinte aveau un schelet asemănător cu cel al maimuţelor. Ele nu aveau niciun fel de legătură cu omul.

Homo rudolfensis: Chipul ce a fost reasamblat greşit

Termenul Homo rudolfensis este numele dat câtorva fragmente de fosile dezgropate în anul 1972. Această specie ce se presupune că ar fi reprezentată prin aceste fragmente fosile, a fost denumită Homo rudolfensis, deoarece fosilele au fost găsite în apropierea Lacului Rudolf din Kenya. Majoritatea paleoantropologilor acceptă că aceste fosile nu aparţin unei specii distincte, şi că de fapt, creatura denumită Homo rudolfensis este una şi aceeaşi cu Homo habilis.

Richard Leakey, cel care a dezgropat fosilele, a prezentat craniul desemnat prin „KNM-ER 1470“, presupus a avea 2,8 milioane de ani, drept cea mai mare descoperire din istoria antropologiei. Conform lui Leakey, această creatură, care avea o capacitate a craniului foarte mică, asemeni lui Australopithecus, şi un chip asemănător oamenilor din zilele noastre, era veriga lipsă dintre Australopithecus şi oameni. Totuşi, după o vreme, s-a descoperit că faţa aproape umană a craniului KNM-ER 1470, ce apare adesea pe coperţile revistelor de ştiinţă şi ale renumitelor ziare ştiinţifice, a fost rezultatul unei reasamblări greşite a fragmentelor craniului, care se pare că ar fi fost deliberată. Profesorul Tim Bromage, care conduce studii despre anatomia facială umană, a descoperit acest lucru cu ajutorul simulării computerizate, în anul 1992:

THERE WAS NO TRANSITION FROM APE TO MAN.

iç kulak, yarım çember kanalları

A comparative analysis of the semi-circular canals in the inner ear in both humans and apes shows that the fossils long portrayed as the forerunners of human beings were all in fact ordinary apes. The species Australopithecus and Homo habilis had the inner ear canals of an ape, while Homo erectus had human ones.

"Atunci când [KNM-ER 1470] a fost reconstruită pentru prima oară, chipul a fost suprapus peste craniu într-o poziţie aproape verticală, foarte asemănătoare cu chipurile oamenilor din zilele noastre. Totuşi, studii recente ale relaţiilor anatomice arată că în realitate, faţa avea o ieşitură proeminentă, ceea ce îi crea un aspect asemănător maimuţelor, cam cum era cel al lui Australopithecus."77

Paleoantropologul evoluţionist J.E. Cronin afirmă următoarele referitor la acest subiect:

„... construcţia feţei sale relativ robuste, unghiul nazal-alveolar aplatizat (ceea ce aminteşte de faţa plată a australopithecinelor), cu o lăţime cranială maximă mică (la nivelul temporal), juga canină puternică şi molari mari (aşa cum este indicat de rădăcinile rămase) sunt toate trăsături relativ primitive, care alătură specimenul membrilor din clasa Australopithecus africanus.“78

C. Loring Brace de la Universitatea din Michigan a ajuns şi el la aceeaşi concluzie. În urma rezultatelor studiilor pe care le-a realizat asupra structurii mandibulei şi dinţilor craniului 1470, el a anunţat că „plecând de la mărimea palatului şi expansiunea zonei destinate rădăcinilor molarilor, se pare că ER 1470 avea un chip şi o dentiţie în întregime asemănătoare lui Australopithecus.79

Profesorul Alan Walker, un paleoantropolog de la Universitatea John Hopkins şi care a realizat studii intensive asupra lui KNM-ER 1470, la fel ca şi Leakey, susţine aceeaşi afirmaţie, că această creatură nu ar trebui clasificată drept membru al genului Homo – cu alte cuvinte, ca aparţinând speciei umane, ci mai degrabă ar trebui plasată în genul Australopithecus.80

În concluzie, clasificări precum Homo habilis sau Homo rudolfensis ce sunt prezentate drept verigi tranziţionale între australopithecine şi Homo erectus sunt în întregime imaginare. S-a confirmat deja de către mulţi cercetători din zilele noastre, că aceste fiinţe sunt membri ai seriei Australopithecus. Toate caracteristicile lor anatomice indică faptul că ele sunt o specie de maimuţe.

This fact has been further established by two evolutionist anthropologists, Bernard Wood and Mark Collard, whose research was published in 1999 in Science magazine. Wood and Collard explained that the Homo habilis and Homo rudolfensis (Skull 1470) taxa are imaginary, and that the fossils assigned to these categories should be attributed to the genus Australopithecus:

Acest fapt a fost stabilit ulterior de către doi antropologi evoluţionişti, Bernard Wood şi Mark Collard, ale căror cercetări au fost publicate în anul 1999, în revista Science. Wood şi Collard au explicat faptul că diviziunea taxonomică Homo habilis şi Homo rudolfensis (craniul 1470) este imaginară, şi că fosilele repartizate acestor categorii ar trebui atribuite genului Australopithecus:

„Ceva mai recent, speciile fosile au fost asociate lui Homo, pe baza mărimii absolute a craniului, a deducţiilor legate de abilitatea lor de a folosi un limbaj şi de funcţiile mâinii, cât şi a discuţiilor referitoare la capacitatea lor de a construi unelte din piatră. Cu doar câteva excepţii, definirea şi folosirea genurilor în cadrul evoluţiei umane, şi a demarcaţiilor lui Homo, au fost tratate ca şi cum nu ar fi ridicat nicio problemă. Dar... date recente, noi interpretări ale dovezilor deja existente şi limitările înregistrărilor paleoantropologice invalidează criteriile existente de atribuire a acestui grup taxonomic lui Homo.

... în practică, speciile hominide fosile sunt repartizate lui Homo pe baza unuia sau mai multe dintr-un număr de patru criterii... Acum este totuşi evident că niciunul dintre aceste criterii nu este satisfăcător. Rubiconul cerebral este problematic întrucât capacitatea absolută a craniului are o semnificaţie biologică discutabilă. În acelaşi fel, există o dovadă convingătoare că funcţia limbajului nu poate fi indicată cu certitudine doar prin aparenţa brută a creierului, şi că părţile creierului aflate în legătură cu limbajul nu sunt chiar atât de strict localizate precum o indicau studiile anterioare...

... Cu alte cuvinte, dacă se atribuie toate materialele lui Homo habilis şi Homo rudolfensis valabile din punct de vedere taxonomic genului Homo, atunci acest gen nu mai este corespunzător terminologiei sale iniţiale. Prin urmare, Homo habilis şi Homo rudolfensis (sau Homo habilis sensu lato – în sens mai larg – pentru cei care nu sunt de acord cu subdiviziunea taxonomică a ‚omului timpuriu’) ar trebui excluşi din genul Homo. Alternativa taxonomică evidentă, care este aceea de a transfera una sau ambele aceste subdiviziuni taxonomice unei categorii taxonomice de hominizi deja existente, nu se poate face fără probleme, dar noi recomandăm ca, pentru moment, atât Homo habilis cât şi Homo rudolfensis, să fie transferate genului Australopithecus.81

Concluzia lui Wood şi Collard confirmă concluzia pe care o susţinem aici: „Strămoşii ancestrali umani“ nu există de-a lungul istoriei. Fiinţele care sunt considerate ca fiind aşa ceva, sunt de fapt maimuţe care ar trebui să fie atribuite genului Australopithecus. Arhivele fosilifere arată că nu există nicio verigă evoluţionistă între aceste maimuţe dispărute şi genul Homo, cu alte cuvinte speciile umane care apar brusc în datele fosile.

Homo Erectus: Adevărata rasă umană

Conform cu schema imaginară sugerată de evoluţionişti, evoluţia internă a genului Homo este următoarea: mai întâi Homo erectus, apoi Homo sapiens aşa-numit „arhaic“ şi Omul din Neanderthal (Homo sapiens neanderthalensis) şi, în final, Omul Cro-Magnon (Homo sapiens sapiens). Totuşi, toate aceste clasificări sunt doar nişte variaţii şi rase unice în sânul familiei umane. Diferenţele dintre ele nu sunt mai mari decât diferenţele dintre un eschimos şi un african, sau dintre un pigmeu şi un european.

700 THOUSAND YEAR OLD MARINERS

antik denizciler, gemi mühendisleri

"Early humans were much smarter than we suspected..." News published in New Scientist on March 14th 1998 tells us that the humans called Homo Erectus by evolutionists were practicing seamanship 700 thousand years ago. These humans, who had enough knowledge and technology to build a vessel and possess a culture that made use of sea transport, can hardly be called "primitive".

Haideţi mai întâi să examinăm Homo erectus, care este considerat a fi cea mai primitivă dintre toate speciile umane. Aşa cum indică şi numele, „Homo erectus“ înseamnă „omul cu poziţie verticală“. Evoluţioniştii au trebuit să separe aceste fosile de cele mai timpurii prin adăugarea calificativului de „poziţionare verticală“, deoarece toate fosilele existente ale lui Homo erectus au o poziţionare verticală ce nu a fost observată la niciunul dintre specimenele australopithecine sau la cele aparţinând aşa-zisului Homo habilis. Nu există nicio diferenţă între scheletul post-cranial al omului din zilele noastre şi cel al lui Homo erectus.

Motivul principal pentru care evoluţioniştii îl definesc pe Homo erectus ca fiind „primitiv“ este capacitatea sa craniană (900-1100 cmc), care este mai mică decât media omului din zilele noastre, cât şi protuberanţa mare a sprâncenelor. Totuşi, există mulţi oameni în zilele noastre care au aceeaşi capacitate a craniului ca şi Homo erectus(spre exemplu pigmeii), cât şi alte rase ce au sprâncene proeminente (spre exemplu, nativii australieni).

Este deja acceptat faptul că diferenţele dintre capacităţile craniene nu denotă neapărat diferenţe în ceea ce priveşte inteligenţa sau anumite abilităţi. Inteligenţa depinde de organizarea internă a creierului, mai degrabă decât de volumul său. 82

Fosilele care l-au făcut pe Homo erectus cunoscut întregii lumi sunt cele ale Omului din Pekin şi cele ale Omului din Java, din Asia. Totuşi, în timp, s-a descoperit că cele două fosile nu sunt demne de încredere. Omul din Pekin constă din unele elemente confecţionate din ipsos ale căror originale s-au pierdut; Omul din Java este „compus“ dintr-un fragment de craniu şi un os pelvian ce a fost descoperit la câţiva metri distanţă, fără vreo indicaţie că ar fi aparţinut aceleiaşi fiinţe. Acesta este motivul pentru care fosilele lui Homo erectus descoperite în Africa au căpătat o asemenea importanţă. (Ar mai trebui de asemenea menţionat că unele dintre fosilele atribuite lui Homo erectus au fost incluse de către unii evoluţionişti într-o specie secundară, numită Homo ergaster“. Există prin urmare o neînţelegere între experţi, cu privire la acest subiect. În ceea ce ne priveşte, noi vom trata toate aceste fosile sub clasificarea de Homo erectus.)

Homo erectus: A Real Human Race

homoerectus, herçek insan

Homo erectus means "upright man". All the fossils included in this species belong to particular human races. Since most of the Homo erectus fossils do not have a common characteristic, it is quite hard to define these men according to their skulls. This is the reason why different evolutionist researchers have made various classifications and designations. Above left is seen a skull which was found in Koobi Fora, Africa in 1975 which may generally define Homo erectus. Above right is a skull, Homo ergaster KNM-ER 3733, which has the obscurities in question.

The cranial capacities of all these diverse Homo erectus fossils surge between 900-1100 cc. These figures are within the limits of the contemporary human cranial capacity.

KNM-WT 15000 or Turkana Child skeleton on the right, is probably the oldest and the most complete human fossil ever found. Research made on this fossil which is said to be 1.6 million year old shows that this belongs to a 12 year old child who would become around 1.80 m. tall if he reached adolescence. This fossil which very much resembled to the Neanderthal race, is one of the most remarkable evidence invalidating the story of human's evolution.

The evolutionist Donald Johnson describes this fossil as follows: "He was tall and skinny. His body shape and the proportion of his limbs were the same as the current Equator Africans. The sizes of his limbs totally matched with that of the current white North American adults." (Donald C. Johanson & M. A. Edey, Lucy: The Beginnings of Humankind, New York: Simon & Schuster, 1981)

 homoerectus kafatası, kafatası fosili

homoerectus kafatası, kafatası fosili

Cel mai faimos dintre specimenele lui Homo erectus descoperite în Africa este fosila numită „Narikotome Homo erectus“ sau „Băiatul din Turkana“, şi care a fost descoperit lângă lacul Turkana din Kenya. Este deja confirmat faptul că fosila este aceea a unui băiat de 12 ani, care ar fi avut 1,83 metri înălţime la vârsta adolescenţei. Structura scheletică superioară a fosilei nu este diferită de cea a unui om contemporan nouă. Paleoantropologul american Alan Walker spunea că el se îndoieşte că „un patolog de nivel mediu ar putea face vreo diferenţă între scheletul fosil şi cel al unui om din zilele noastre.“83 În ceea ce priveşte craniul, Walker scria că a râs atunci când l-a văzut, deoarece „semăna atât de mult cu cel din Neanderthal“.84 Aşa cum vom vedea în capitolul următor, Omul din Neanderthal aparţine rasei umane moderne. Prin urmare, Homo erectus este şi el parte a rasei umane moderne.

Chiar şi evoluţionistul Richard Leakey a afirmat că diferenţele dintre Homo erectus omul modern nu sunt altceva decât variaţii rasiale:

S-ar putea de asemenea să observaţi anumite diferenţe în ceea ce priveşte forma craniului, gradul de proeminenţă a feţei, robusteţea sprâncenelor şi aşa mai departe. Aceste diferenţe probabil că nu sunt cu mult mai pronunţate decât cele pe care le vedem astăzi între rasele oamenilor moderni ce sunt separate geografic. Asemenea variaţii apar natural atunci când populaţiile sunt separate geografic unele de altele pentru perioade semnificative de timp.“85

Profesorul William Laughlin de la Universitatea din Connecticut a realizat examinări extinse ale populaţiei inuite şi ale oamenilor ce trăiesc în Insulele Aleutine, şi a observat că aceşti oameni sunt extraordinar de asemănători cu Homo erectus. Concluzia la care a ajuns Laughlin a fost aceea că toate aceste rase distincte erau, de fapt, diferite rase aparţinând lui Homo sapiens (omul din zilele noastre).

„Atunci când luăm în considerare diferenţele mari care există între grupuri îndepărtate precum eschimoşii şi boşimanii, cunoscute ca fiind varietăţi aparţinând aceleiaşi specii, Homo sapiens, pare să fie justificată concluzia că Sinanthropus [un specimen considerat ca aparţinând lui Homo erectus] este tot o varietate ce aparţine genului Homo sapiens.“86

Se afirmă acum din ce în ce mai mult în sânul comunităţii ştiinţifice, că Homo erectus este o diviziune taxonomică inutilă, şi că fosilele atribuite clasei lui Homo erectus nu sunt de fapt atât de diferite de Homo sapiens încât aceasta să fie considerată o specie diferită. Discuţiile purtate asupra acestui subiect, cât şi rezultatele unei conferinţe susţinute în anul 2000, au fost prezentate de revista „American Scientist“ astfel:

„Majoritatea participanţilor la conferinţa de la Senckenberg au fost absorbiţi într-o dezbatere înflăcărată asupra statutului taxonomic al lui Homo erectus, iniţiată de Milford Wolpoff de la Universitatea din Michigan, Alan Thorne de la Universitatea din Canberra şi colegii lor. Ei au argumentat cu multă forţă că Homo erectus nu prezintă nicio justificare ca specie, şi că ar trebui eliminată cu desăvârşire. Toţi membrii genului Homo, începând de acum 2 milioane de ani şi până în prezent, sunt cu toţi variaţii mai mult sau mai puţin îndepărtate ale unei singure specii, Homo sapiens, care nu a avut întreruperi bruşte sau subdiviziuni. Subiectul conferinţei: Homo erectus nu a existat.“87

Concluzia la care au ajuns oamenii de ştiinţă ce apărau sus-menţionata teză poate fi sintetizată prin: „Homo erectus nu este o specie diferită de Homo sapiens, ci o rasă în interiorul lui Homo sapiens“.

Pe de altă parte, există o foarte mare prăpastie între Homo erectus, o rasă umană, şi maimuţele care au existat înainte de Homo erectus în scenariul „evoluţiei umane“(Australopithecus, Homo habilis şi Homo rudolfensis). Aceasta înseamnă că primul om a apărut brusc în arhivele fosilifere şi fără un precedent în istoria evoluţionistă. Iar aceasta este o indicaţie foarte clară a faptului că acesta a fost creat.

Dar a admite acest fapt ar fi în întregime împotriva filozofiei şi ideologiei dogmatice a evoluţioniştilor. Drept rezultat, ei încearcă să îl prezinte pe Homo erectus, care este de fapt o rasă umană, ca fiind o fiinţă pe jumătate maimuţă. În cadrul reconstrucţiilor lor realizate pe Homo erectus, aceştia au trasat cu tenacitate trăsături de maimuţă antropoidă. Pe de altă parte, folosind aceleaşi metode de modelare, ei au umanizat maimuţe precum Australopithecus sau Homo habilis. Cu ajutorul acestor metode, ei au căutat să „aproximeze“ maimuţe şi fiinţe umane, şi să închidă prăpastia dintre aceste două clase distincte de vieţuitoare.

Neanderthalienii

Neandertaller, sahte çizim

FALSE MASKS: Although no different from today’s man, Neanderthals are still depicted as ape-like by evolutionists.

Neanderthalienii reprezintă fiinţe umane care au apărut brusc acum 100000 de ani în Europa, şi care au dispărut sau au fost asimilate prin amestecarea cu alte rase, pe nesimţite dar rapid, în urmă cu 35000 de ani. Singura lor diferenţă faţă de omul din zilele noastre este faptul că scheletul lor era mai robust iar capacitatea craniului puţin mai mare.

Omul de Neanderthal reprezintă o rasă umană, un fapt care este admis de aproape toată lumea, în zilele noastre. Evoluţioniştii au încercat foarte mult să îi prezinte drept „specie primitivă“, cu toate acestea, toate descoperirile indică faptul că ei nu erau diferiţi faţă de un om „robust“ pe care l-am putea vedea mergând pe stradă în zilele noastre. O autoritate marcantă în ce priveşte acest subiect, Erik Trinkaus, un paleoantropolog de la Universitatea din New Mexico, scria:

Comparaţiile amănunţite ale fosilelor scheletului Omului de Neanderthal cu scheletul omului modern ne-au arătat că nu există nimic în anatomia neanderthalienilor care să indice decisiv faptul că Omul din Neanderthal ar fi fost inferior omului modern din punct de vedere locomotor, al abilităţilor manuale, intelectuale sau lingvistice.“88

Mulţi cercetători contemporani definesc Omul de Neanderthal ca fiind o subspecie a omului de astăzi, denumindu-l „Homo sapiens neanderthalensis“. Descoperirile atestă faptul că neanderthalienii îşi îngropau morţii, confecţionau instrumente muzicale şi aveau afinităţi culturale cu Homo sapiens sapiens ce trăiau în aceeaşi perioadă. Pentru a spune şi mai clar, Oamenii de Neanderthal erau o rasă umană „robustă“ care a dispărut pur şi simplu la un moment dat.

Neanderthals: A Robust People

neandertaller, neandertal iskeleti neandertaller, neandertal kafatası

Above is seen Homo sapiens Neanderthalensis, Amud 1 skull found in Israel. Neanderthal man is generally known to be robust yet short. However it is estimated that the owner of this fossil had been 1.80 m. high. His cranial capacity is the largest ever seen: 1740cc. Because of all these, this fossil is among the important pieces of evidence definitely destroying the claims that Neanderthals were a primitive species.

Homo sapiens arhaic, Homo heilderbergensis şi Omul Cro-magnon

Homo sapiens arhaic este ultimul pas înainte de omul contemporan, aşa cum reiese din schema imaginară a evoluţiei. În fapt, evoluţioniştii nu prea au ce să spună despre aceste fosile, întrucât există doar unele diferenţe minore între acestea şi fiinţele umane de astăzi. Anumiţi cercetători chiar au susţinut că reprezentanţi ai acestei rase mai trăiesc şi în zilele noastre, şi au indicat nativii australieni drept un exemplu. Asemeni lui Homo sapiens (arhaic), nativii australieni au şi ei sprâncene proeminente, o structură mandibulară înclinată spre interior şi o capacitate a craniului puţin mai mică.

Grupul caracterizat drept Homo heidelbergensis în literatura evoluţionistă este de fapt acelaşi cu Homo sapiens arhaic. Motivul pentru care sunt folosiţi doi termeni diferiţi pentru a defini acelaşi tip rasial uman este dezacordul între evoluţionişti. Toate fosilele incluse sub clasificarea Homo heidelbergensis sugerează faptul că au existat oameni care, din punct de vedere anatomic, erau foarte asemănători cu europenii de astăzi, şi care au trăit acum 500000 de ani şi chiar 740000 de anii, mai întâi în Anglia şi apoi în Spania.

Se estimează că Omul Cro-Magnon a trăit acum 30000 de ani. Acesta avea un craniu rotunjit şi o frunte lată. Craniul lui de 1600 cmc este deasupra mediei omului contemporan. Craniul său avea proeminenţa sprâncenelor bine evidenţiată, iar la nivelul spatelui prezenta o protuberanţă osoasă caracteristică atât Omului de Neanderthal, cât şi lui Homo erectus.

Deşi Omul Cro-Magnon este considerat a fi o rasă europeană, structura şi volumul craniului Cro-Magnon este foarte asemănător cu cel ale unor rase care trăiesc astăzi în Africa şi la tropice. Bazat pe această similaritate, se estimează că Omul Cro-Magnon a fost o rasă africană arhaică. Alte descoperiri paleoantropologice au arătat că rasele Cro-Magnon şi Neanderthal s-au amestecat, punând bazele raselor din zilele noastre.

Drept rezultat, niciuna dintre aceste rase umane nu a fost o „specie primitivă“. Acestea au fost fiinţe umane diferite ce au trăit în vremuri străvechi şi fie că au fost asimilate, fie că s-au amestecat cu alte rase, fie s-au stins şi au dispărut din istorie.

Specii care au trăit în acelaşi timp cu strămoşii lor

Din tot ceea ce am investigat până acum se desprinde următoarea imagine: scenariul „evoluţiei umane“ este o pură ficţiune. Pentru ca un asemenea arbore genealogic să reprezinte adevărul, ar fi trebuit să există o evoluţie gradată de la maimuţă la om, iar dovezile fosile ale acestui proces ar fi trebuit să fie găsite. Însă de fapt, există o foarte mare prăpastie între maimuţe şi oameni. Structurile scheletului, capacitatea craniului, şi alte criterii asemănătoare cum ar fi mersul vertical sau capacitatea de a ne apleca brusc înspre în faţă, disting oamenii de maimuţe. (Am menţionat deja că, bazându-se pe studii recente realizate în 1994 asupra urechii interne, Australopithecus şi Homo habilis au fost clasificate drept maimuţe, în timp ce Homo erectus a fost reclasificat ca fiind în întregime un om modern.)

26.000 Year Old Needle

antik denizciler, gemi mühendisleri

An interesting fossil showing that the Neanderthals had knowledge of clothing: A needle 26,000 years old. (D. Johanson, B. Edgar From Lucy to Language, p. 99)

O altă descoperire semnificativă ce dovedeşte că nu poate exista vreo legătură de rudenie pe arborele genealogic între aceste specii este aceea că unele specii sunt prezentate a fi strămoşii unor specii cu care sunt contemporane. Dacă, aşa cum susţin evoluţioniştii, Australopithecus a devenit Homo habilis, perioadele în care ei au trăit ar fi trebuit să se succeadă. Dar o asemenea ordine cronologică nu există în datele fosile.

Conform cu estimările evoluţioniştilor, Australopithecus a trăit începând de acum 4 milioane de ani până acum 1 milion de ani. Pe de altă parte, creaturile clasificate drept Homo habilis se presupune că ar fi trăit până acum 1,7-1,9 milioane de ani. Homo rudolfensis, despre care se spune că ar fi fost mult mai „avansat“ decât Homo habilis, este cunoscut că ar fi trăit până acum 2,5-2,8 milioane de ani! Acestea fiind spuse, Homo rudolfensis este cu aproape 1 milion de ani mai în vârstă decât Homo habilis, al cărui „strămoş“ se presupune că ar fi. Pe de altă parte, vârsta lui Homo erectus este estimată până acum 1,6-1,8 milioane de ani, ceea ce înseamnă că Homo erectus a apărut pe pământ în aceeaşi perioadă temporală cu aşa-zisul său strămoş, Homo habilis.

Alan Walker confirmă acest lucru, susţinând că „s-au găsit dovezi din Africa de Est, că au existat supravieţuitorii târzii ai micilor indivizi aparţinând lui Australopithecus ce au fost contemporani mai întâi cu Homo habilis, apoi cu Homo erectus.“89 Louis Leakey a găsit fosile de Australopithecus, Homo habilis şi Homo erectus aproape una lângă alta în regiunea Olduvai Gorge (gorge înseamnă vale îngustă, chei) din Tanzania, în stratul BII. 90

Prin urmare, cu siguranţă nu există un asemenea arbore genealogic. Stephen Jay Gould, care a fost un paleontolog de la Universitatea Harvard, chiar dacă şi el a fost un evoluţionist, a indicat acest punct mort cu care se confruntă evoluţionismul astfel:

„Ce s-a ales din scara noastră dacă avem acum trei linii de hominizi ce coexistă (Australopithecus africanus, robustele australopithecineşi Homo habilis), fără dovezi clare că una ar proveni din alta? Mai mult decât atât, niciuna dintre cele trei linii nu prezintă vreo tendinţă de evoluţie, de-a lungul perioadei petrecute pe pământ.“91

„Atunci când mergem mai departe de la Homo erectus la Homo sapiens, observăm din nou că nu există niciun fel de arbore genealogic despre care am putea vorbi. Există dovezi ce arată că Homo erectus şi Homo sapiens arhaic au continuat să trăiască până acum 27000 de ani, şi chiar până acum 10000 de ani. În Kow Swamp, în Australia, au fost descoperite nişte cranii de Homo erectus, vechi de aproximativ 13000 de ani. În insula Java, rămăşiţele găsite ale lui Homo erectus au 27000 de ani vechime.“92

Istoria secretă a lui Homo sapiens

discover dergisi,yeni kafatası

One of the most popular periodicals of the evolutionist literature, Discover, put the 800 thousand-year-old human face on its cover with the evolutionists' question "Is this the face of our past?".

Cel mai interesant şi mai semnificativ fapt ce anulează chiar fundamentul imaginarului arbore genealogic din teoria evoluţionismului este neaşteptata istorie străveche a omului. Descoperirile paleoantropologice revelează faptul că indivizi aparţinând lui Homo sapiens şi care arătau exact ca şi noi, au trăit chiar şi acum un milion de ani.

Louis Leakey, faimosul paleoantropolog evoluţionist, este chiar cel care a descoperit primele dovezi legate de acest subiect. În anul 1932, în regiunea Kanjera din apropierea Lacului Victoria, în Kenya, Leakey a găsit mai multe fosile ce proveneau din Pleistocenul Mijlociu şi care nu erau diferite de omul din zilele noastre. Totuşi, Pleistocenul Mijlociu este o epocă datată acum un milion de ani.93 Întrucât aceste descoperiri întorceau arborele genealogic evoluţionist cu susul în jos, ele au fost respinse de anumiţi paleoantropologi evoluţionişti. Cu toate acestea, Leakey a fost mereu pe deplin convins că estimările sale au fost corecte.

Şi tocmai când această controversă era să fie aproape uitată, o fosilă ce a fost dezgropată în Spania, în 1995, a arătat foarte clar că istoria lui Homo sapiens este mult mai veche decât se presupunea. Fosila respectivă a fost descoperită de către trei paleoantropologi de la Universitatea din Madrid, într-o peşteră numită Gran Dolina, în regiunea Atapuerca din Spania. Fosila a revelat chipul unui băiat de 11 ani ce arăta în întregime asemeni omului din zilele noastre. Cu toate acestea, copilul murise cu 800000 de ani în urmă. Revista Discover a descris toată povestea foarte detaliat în numărul din decembrie 1997.

Această fosilă chiar a zdruncinat convingerile lui Juan Luis Arsuaga Ferreras, cel care a condus excavaţiile de la Gran Dolina. Ferreras spunea:

„Noi ne aşteptam la ceva grandios, ceva de mari dimensiuni, ceva umflat – ştiţi, ceva primitiv. Aşteptările noastre referitoare la un băiat de acum 800000 de ani erau pentru ceva de genul Băiatul din Turkana. Iar ceea ce am găsit a fost o figură cu totul şi cu totul actuală... Pentru mine, asta a fost cel mai spectaculos – e genul de lucruri care te zdruncină. Să găseşti ceva cu totul neaşteptat. Nu numai să găseşti fosile; a găsi fosile este şi asta ceva neaşteptat, însă este în regulă. Dar cel mai spectaculos lucru este să găseşti ceva ce ai crede că aparţine prezentului, în trecut. Este ca şi cum ai găsi în Gran Dolina ceva de genul unui casetofon cu înregistrare. Asta ar fi într-adevăr surprinzător. Căci nu ne aşteptăm să găsim casete şi casetofoane şi Pleistocenul Timpuriu. A găsi un chip modern de acum 800000 de ani – este cam acelaşi lucru. Am fost foarte surprinşi atunci când l-am văzut.“94

Fosila a subliniat faptul că istoria lui Homo sapiens ar trebui extinsă în urmă cu cel puţin 800000 de ani. După ce şi-au revenit din şocul iniţial, evoluţioniştii care au descoperit fosila, au decis că ea aparţine unei alte specii, întrucât, în conformitate cu arborele genealogic, Homo sapiens nu trăia acum 800000 de ani. Prin urmare, ei au inventat o altă specie imaginară denumită Homo antecessor şi au inclus craniul din Atapuerca în această clasificare.

A Hut 1.7 Million Years Old

O colibă veche de 1,7 milioane de ani
eski kulübe, milyon yıllık

Findings of a 1.7 million-year-old hut shocked the scientific community. It looked like the huts used by some Africans today

Au mai fost de asemenea descoperiri ce demonstrau că Homo sapiens a existat chiar şi mai devreme decât acum 800000 de ani. Una dintre ele este descoperirea lui Louis Leakey la începutul anilor 1970, în Olduvai Gorge. Aici, în stratul BII, Leakey a descoperit că speciile Australopithecus, Homo habilis şi Homo erectus au coexistat în aceeaşi perioadă. Ceea ce a fost şi mai interesant era o structură pe care Leakey a găsit-o în acelaşi strat (BII). Aici, el a găsit rămăşiţele unei colibe din piatră. Aspectul deosebit al acestui eveniment era acela că respectiva construcţie, care încă se mai foloseşte în anumite părţi ale Africii, putea să fie construită doar de Homo sapiens! Prin urmare, în conformitate cu descoperirile lui Leakey, Australopithecus, Homo habilis, Homo erectus şi omul din zilele noastre trebuie că au coexistat în aceeaşi perioadă, cu aproximaţie acum 1,7 milioane de ani. 95

Această descoperire ar trebui să nege cu desăvârşire teoria evoluţionistă ce susţine că omul a evoluat din specii de maimuţe cum este Australopithecus.

Urme de picior ale omului din zilele noastre vechi de 3,6 milioane de ani!

Într-adevăr, anumite descoperiri indică faptul că originile omului din zilele noastre sunt vechi de cel puţin 1,7 milioane de ani. Una dintre aceste descoperiri importante este cea a unor urme de picior găsite în Laetoli, Tanzania, de către Mary Leakey, în 1977. Aceste urme au fost descoperite într-un strat a cărui vechime a fost calculată la 3,6 milioane de ani, şi, ceea ce este şi mai important, aceste urme nu difereau de urmele de picior pe care un om contemporan cu noi le-ar putea lăsa.

Urmele descoperite de Mary Leakey au fost ulterior examinate de mulţi paleoantropologi faimoşi, precum Donald Johanson şi Tim White. Rezultatele au fost aceleaşi:

„Nu este nicio îndoială... Acestea sunt precum urmele de picior ale omului modern. Dacă cineva ar păşi astăzi pe nisipul de pe o plajă din California, şi un copil de patru ani ar fi întrebat ce este acea urmă, el va spune imediat că cineva a mers pe acolo. El nu va fi capabil să o deosebească dintr-o sută de alte urme de picior de pe plajă, şi nici chiar dumneavoastră nu aţi putea.96

După ce a examinat urmele de picior, Louis Robbins de la Universitatea din North California a făcut următoarele comentarii:

A Human Mandible Aged 2.3 Million Years:

homosapiens çene, insan çenesi fosili

Another example showing the invalidity of the imaginary family tree devised by evolutionists: a human (Homo sapiens) mandible aged 2.3 million years. This mandible coded A.L. 666-1 was unearthed in Hadar, Ethiopia. Evolutionist publications seek to gloss it over by referring to it as "a very startling discovery"... (D. Johanson, Blake Edgar, From Lucy to Language, p.169)

„Bolta plantară este înaltă – indivizii mai mici de înălţime aveau bolta piciorului mai înaltă decât a mea – iar degetul mare este de dimensiuni mari şi aliniat cu cel de-al doilea deget... Degetele apasă solul asemeni degetelor umane. Acest lucru nu este întâlnit la alte forme animale.“97

Examinarea formei morfologice a urmelor de picior a arătat din nou că ele trebuie să fie acceptate ca fiind urme de picior uman, şi, mai mult decât atât, urme ale unui om la fel ca cei din zilele noastre (Homo sapiens). Russell Tuttle, care a examinat şi el aceste urme, a scris:

Acestea ar fi putut fi făcute de un Homo sapiens cu picior mic... Toate caracteristicile morfologice ce au putut fi percepute indică faptul că picioarele indivizilor care au lăsat aceste urme sunt identice cu cele ale oamenilor din epoca modernă98

Examinările imparţiale ale urmelor de paşi au revelat şi cine anume erau adevăraţii lor posesori. În realitate, aceste urme de paşi erau alcătuite din 20 de urme de paşi fosilizate ale unei fiinţe în vârstă de 10 ani şi 27 de urme de paşi ale unei fiinţe chiar mai tinere. Şi, cu siguranţă, acestea erau fiinţe umane normale, asemeni nouă.

Această situaţie a făcut ca urmele de paşi de la Laetoli să rămână în centrul discuţiilor pentru ani de zile. Paleoantropologii evoluţionişti au încercat cu disperare să găsească vreo explicaţie, întrucât erau greu pentru ei să accepte faptul că un om asemănător cu cel contemporan ar fi putut păşi pe pământ acum 3,6 milioane de ani. În anii 1990, a început să se contureze următoarea „explicaţie“: Evoluţioniştii au hotărât că aceste urme de paşi au fost lăsate probabil de Australopithecus, întrucât, conform teoriei lor, era imposibil ca speciile din genul Homo să fi existat acum 3,6 milioane de ani. Cu toate acestea, Russell H. Tuttle a scris într-un articol din 1990 următoarele:

„În concluzie, urmele de paşi vechi de 3,6 milioane de ani de la Laetoli, din situl G, se aseamănă cu cele ale oamenilor desculţi din zilele noastre. Niciuna dintre caracteristicile lor nu sugerează faptul că hominizii din Laetoli ar fi fost mai puţin apţi pentru mersul biped decât suntem noi. Dacă nu s-ar fi ştiut că urmele de paşi din situl G ar fi atât de vechi, cu siguranţă am fi concluzionat că acestea au fost făcute de membri ai genului nostru, genul Homo... În orice caz, ar trebui să ne abţinem de la presupuneri nefondate precum acelea că urmele de paşi de la Laetoli ar fi fost făcute de fiinţe de genul lui Lucy, Australopithecus afarensis.“99

laetoli ayak izi, tanzanya laotoli laetoli ayak izi, tanzanya laotoli

The Laetoli footprints belonged to today’s humans, however they were millions of years old

Ca să spunem mai pe scurt, aceste urme de paşi ce se presupun a avea vechimea de 3,6 milioane de ani nu ar fi putut sub nicio formă să fie lăsate de Australopithecus. Singurul motiv pentru care s-a crezut că acele urme de paşi au fost lăsate de membri ai genului Australopithecus a fost faptul că stratul vulcanic în care au fost descoperite avea 3,6 milioane de ani. Iar urmele de paşi au fost atribuite lui Australopithecus pur şi simplu pe baza prezumţiei că fiinţele umane nu aveau cum să existe în acea perioadă atât de îndepărtată de timp.

Aceste interpretări ale urmelor de paşi de la Laetoli demonstrează un fapt foarte important. Şi anume acela că evoluţioniştii îşi susţin teoria nu bazându-se pe descoperirile ştiinţifice, ci în ciuda acestora.. Şi atunci avem de a face cu o teorie care este apărată orbeşte, nu contează cum, făcând ca toate noile descoperiri ce ameninţă această teorie să fie fie ignorate, fie distorsionate în aşa fel încât să „susţină“ teoria.

Cu alte cuvinte, teoria evoluţionismului nu este o ştiinţă, ci o dogmă ce este menţinută în viaţă în ciuda tuturor evidenţelor ştiinţifice.

Impasul legat de mersul biped în teoria evoluţionistă

Dincolo de datele fosile de care ne-am ocupat până acum, mai există şi alte diferenţe de netrecut între oameni şi maimuţe care, de asemenea, invalidează ficţiunea evoluţiei omului. Una dintre acestea este legată de modul în care mergem.

Fiinţele umane au mersul vertical, pe două picioare. Aceasta este o formă foarte specială de locomoţie, ce nu a mai fost întâlnită la alte specii de mamifere. Mai sunt însă unele animale care au şi ele abilitatea limitată de a merge atunci când stau în două picioare. Animale precum urşii şi maimuţele pot să meargă în acest fel, însă mai rar; cum ar fi atunci când vor să ajungă la o sursă de hrană, şi chiar şi atunci, doar pentru o perioadă scurtă de timp. În mod normal, scheletul lor se înclină înspre în faţă, iar aceste animale merg pe toate cele patru membre.

Atunci, este oare posibil ca mersul biped să fi evoluat din mersul de patrupede al maimuţelor, aşa cum susţin evoluţioniştii?

maymun iskeleti, insan iskeleti

Recent researches reveal that it is impossible for the bent ape skeleton fit for quadrupedal stride to evolve into upright human skeleton fit for bipedal stride.

Bineînţeles că nu. Cercetătorii au arătat că evoluţia mersului biped nu s-a produs niciodată, şi nici este posibil ca ea să se producă. Mai întâi, pentru că acesta nu este un avantaj evoluţionist. Modul în care merg maimuţele este mult mai simplu, mai rapid şi mai eficient decât mersul biped al omului. Omul nu poate nici să sară dintr-un copac într-altul fără să atingă solul, asemeni cimpanzeilor; omul nu poate alerga cu o viteză de 125 de km/oră, asemeni unui ghepard. Din contră, deoarece omul merge pe două picioare, el se mişcă mult mai încet pe sol. Şi tot din aceleaşi motive, el este unul dintre cele mai neprotejate dintre toate speciile din natură, în termenii mişcării şi apărării. Conform logicii teoriei evoluţioniste, nu maimuţele ar fi trebuit să fie cele care au evoluat pentru a adopta mersul biped al omului; omul trebuia să fi fost cel care să fi evoluat pentru a deveni patruped.

Un alt impas al pretenţiilor evoluţioniste este acela că mersul biped nu se încadrează în modelul „dezvoltării treptate“ al lui Darwin. Acest model, ce constituie baza evoluţionismului, necesită încă „o treaptă“ pe scara ce duce de la mersul biped la cel patruped. Dar paleoantropologul englez Robin Compton, a arătat în cadrul unui studiu computerizat realizat de el în anul 1996, că o asemenea „treaptă“ nu poate exista. Compton a ajuns la următoarea concluzie: „o vieţuitoare poate să meargă fie vertical, pe două picioare, fie să meargă folosind toate cele patru membre“,100o anumită treaptă evoluţionistă între acestea două este imposibilă întrucât ar implica un consum energetic excesiv. Prin urmare, această fiinţă pe jumătate bipedă nu poate exista.

Diferenţa imensă dintre om şi maimuţă nu se limitează doar la mersul biped. Multe alte subiecte rămân neexplicate, cum ar fi capacitatea creierului, abilitatea de a vorbi, şi aşa mai departe. Iată în continuare confesiunea unui paleoantropolog evoluţionist, pe nume Elaine Morgan, referitoare la acest subiect:

„Patru dintre cele mai uluitoare mistere despre fiinţele umane sunt:

  1. De ce merg în două picioare?
  2. De ce şi-au pierdut blana?
  3. De ce au dezvoltat creiere atât de mari?
  4. De ce au învăţat să vorbească?

Răspunsurile corecte la aceste întrebări sunt:

  1. Nu ştim încă.
  2. Nu ştim încă.
  3. Nu ştim încă.
  4. Nu ştim încă.

Iar lista acestor întrebări ar putea fi extinsă cu mult mai mult, fără a influenţa în vreun fel monotonia răspunsurilor.“101

Evoluţionismul: o credinţă neştiinţifică

Lordul Solly Zuckerman este unul dintre cei mai renumiţi şi respectaţi oameni de ştiinţă din Marea Britanie. Ani de zile, el a studiat urmele fosile şi a condus investigaţii minuţioase. El a fost înnobilat datorită contribuţiilor sale aduse ştiinţei. Zuckerman este un evoluţionist. Prin urmare, comentariile sale asupra evoluţionismului nu pot fi privite ca preconcepute sau ca lipsite de substanţă. După ani îndelungaţi de cercetări asupra fosilelor incluse în scenariul evoluţiei umane, el a ajuns la concluzia că ceea ce se prezintă ca fiind arborele genealogic nu are niciun suport ştiinţific.

Zuckerman a prezentat şi un concept interesant denumit „spectrul ştiinţelor“, ce se întindea de la cele considerate a fi ştiinţifice, la cele pe care le considera a fi neştiinţifice. Conform spectrului lui Zuckerman, cele mai ştiinţifice domenii – care există, depinzând de date ştiinţifice şi concrete – ar fi fizica şi chimia. După ele, ar urma ştiinţele biologice şi cele sociale. La cel mai îndepărtat capăt al spectrului, adică partea considerată a fi cea mai „neştiinţifică“, s-ar afla „percepţia extrasenzorială“– concepte precum telepatia şi „cel de-al şaselea simţ“– iar, în final „evoluţia omului“. Iată cum a explicat Zuckerman deducţiile sale:

, sahte çizim

The myth of human evolution is based on no scientific findings whatsoever. Representations such as the above have no other significance than reflecting evolutionists’ imaginative wishful thinking.

„Atunci noi ne mutăm în afara registrului adevărului obiectiv, în domeniile presupusei ştiinţe biologice, precum percepţiile extrasenzoriale sau interpretarea istoriei fosilelor umane, acolo unde totul este posibil pentru cel care crede – şi unde cel care crede cu fervoare este uneori capabil să creadă în acelaşi timp în mai multe lucruri contradictorii.“102

Robert Locke, editorul revistei Discovering Archeology, o importantă publicaţie despre originile omului, descrie în această revistă modul în care „căutarea strămoşilor omului conferă mai multă ardoare decât lumină“, citându-l pe renumitul paleoantropolog Tim White: „Suntem cu toţii frustraţi datorită tuturor întrebărilor la care nu suntem în stare să oferim un răspuns.“103

Articolul lui Locke trece în revistă impasul teoriei evoluţioniste asupra originilor omului şi propaganda lipsită de temei ce se răspândeşte în jurul acestui subiect:

„Probabil că niciun alt domeniu al ştiinţei nu este mai plin de litigii decât cel al căutării originilor omului. Paleontologii de elită nu cad de acord nici măcar asupra celor mai de bază trăsături esenţiale ale arborelui genealogic uman. Noi ramuri cresc cu surle şi trâmbiţe, pentru a se vesteji şi muri în faţa unor noi descoperiri de fosile.“104

Acelaşi lucru a fost acceptat recent şi de Henry Gee, editorul cunoscutei reviste Nature. În cartea sa denumită „În căutarea adâncurilor timpului“, publicată în anul 1999, Gee arată că toate dovezile aduse în sprijinul evoluţiei umane „situate între acum 10 milioane de ani şi acum 5 milioane de ani – câteva mii de generaţii de vieţuitoare – încap într-o cutie de mici dimensiuni.“ El concluzionează că teoriile convenţionale asupra originii şi dezvoltării fiinţelor umane sunt „în totalitate o invenţie a omului, creată fără a ţine seama de probe, şi ajustată în conformitate cu prejudecăţile umane“ şi a adăugat:

„A lua un şir de fosile şi a susţine că acestea reprezintă o descendenţă nu este o ipoteză ştiinţifică ce poate fi testată, ci mai degrabă o afirmaţie ce are aceeaşi greutate şi corectitudine ca o poveste de adormit copiii – cu alte cuvinte, este amuzantă, poate chiar instructivă, dar cu certitudine neştiinţifică.“105

Atunci care este motivul care îi face pe atât de mulţi oameni de ştiinţă să fie atât de tenaci în ceea ce priveşte această dogmă? De ce au încercat oare atât de mult să menţină în viaţă această teorie, cu preţul unui număr atât de mare de conflicte, şi neluând în considerare dovezile pe care le-au găsit?

Singurul răspuns este teama faţă de aspectul cu care vor trebui să se confrunte dacă vor abandona teoria evoluţiei. Aspectul cu care vor trebui să se confrunte atunci când vor abandona conceptul evoluţiei este acela că Dumnezeu a creat omul. Totuşi, din cauza ideilor lor preconcepute şi a filozofiei materialiste în care cred, conceptul de creaţie este unul inacceptabil pentru evoluţionişti.

Tocmai din acest motiv, ei se înşală pe ei înşişi, la fel cum înşală întreaga lume, folosindu-se de mass-media, cu care cooperează îndeaproape. Dacă nu reuşesc să găsească fosilele necesare, ei le „fabrică“, sub forma unor desene imaginare sau a unor modele fictive şi apoi încearcă să dea impresia că fosilele ce dovedesc evoluţia chiar există. O parte a mass-mediei ce împărtăşeşte acelaşi punct de vedere materialist, încearcă de asemenea să înşele publicul şi să introducă încetul cu încetul în subconştientul oamenilor povestea evoluţiei.

Însă, oricât de mult s-ar strădui, adevărul este evident: omul a apărut nu printr-un proces evoluţionist, ci prin actul de creaţie al lui Dumnezeu. Prin urmare, omul este răspunzător în faţa lui Dumnezeu.

FOOTNOTES

71. David Pilbeam, "Humans Lose an Early Ancestor", Science, Nisan 1982, ss. 6-7

72. Solly Zuckerman, Beyond The Ivory Tower, New York: Toplinger Publications, 1970, ss. 75-94

73. Charles E. Oxnard, "The Place of Australopithecines in Human Evolution: Grounds for Doubt", Nature, Cilt 258, s. 389

74. (Isabelle Bourdial, "Adieu Lucy", Science et Vie, Mayıs 1999, no. 980, s. 52-62)

75. Holly Smith, American Journal of Physical Antropology, Cilt 94, 1994, ss. 307-325

76. Fred Spoor, Bernard Wood, Frans Zonneveld, "Implication of Early Hominid Labryntine Morphology for Evolution of Human Bipedal Locomotion", Nature, cilt 369, 23 Haziran 1994, s. 645-648

77. Tim Bromage, New Scientist, cilt133, 1992, s. 38-41

78. J. E. Cronin, N. T. Boaz, C. B. Stringer, Y. Rak, "Tempo and Mode in Hominid Evolution", Nature, Cilt 292, 1981, s. 113-122

79. C. L. Brace, H. Nelson, N. Korn, M. L. Brace, Atlas of Human Evolution, 2.b. New York: Rinehart and Wilson, 1979

80. Alan Walker, Scientific American, vol 239 (2), 1978, s. 54

81. Bernard Wood, Mark Collard, "The Human Genus", Science, vol 284, No 5411, 2 April 1999, pp. 65-71

82. Marvin Lubenow, Bones of Contention, Grand Rapids, Baker, 1992, s. 83

83. Boyce Rensberger, The Washington Post, 19 Kasım 1984

84. Boyce Rensberger, The Washington Post, 19 Kasım 1984

85. Richard Leakey, The Making of Mankind, London: Sphere Books, 1981, s. 62

86. Marvin Lubenow, Bones of Contention, Grand Rapids, Baker, 1992. s. 136

87. Pat Shipman, "Doubting Dmanisi", American Scientist, November- December 2000, p. 491

88. Erik Trinkaus, "Hard Times Among the Neanderthals", Natural History, cilt 87, Aralık 1978, s. 10; R. L. Holloway, "The Neanderthal Brain: What Was Primitive", American Journal of Physical Anthropology Supplement, Cilt 12, 1991, s. 94

89. Alan Walker, Science, cilt 207, 1980, s. 1103

90. A. J. Kelso, Physical Antropology, 1st ed., New York: J. B. Lipincott Co., 1970, s. 221; M. D. Leakey, Olduvai Gorge, Cilt 3, Cambridge: Cambridge University Press, 1971, s. 272

91. S. J. Gould, Natural History, Cilt 85, 1976, s. 30

92. Time, Kasım 1996

93. L. S. B. Leakey, The Origin of Homo Sapiens, ed. F. Borde, Paris: UNESCO, 1972, s. 25-29; L. S. B. Leakey, By the Evidence, New York: Harcourt Brace Jovanovich, 1974

94. "Is This The Face of Our Past", Discover, Aralık 1997, s. 97-100

95. A. J. Kelso, Physical Anthropology, 1.b., 1970, ss. 221; M. D. Leakey, Olduvai Gorge, Cilt 3, Cambridge: Cambridge University Press, 1971, s. 272

96. D. C. Johanson & M. A. Edey, Lucy: The Beginnings of Humankind, New York: Simon & Schuster, 1981, s. 250

97. Science News, Cilt 115, 1979, ss. 196-197

98. I. Anderson, New Scientist, Cilt 98, 1983, s. 373

99. R. H. Tuttle, Natural History, Mart 1990, ss. 61-64

100. Ruth Henke, "Aufrecht aus den Baumen", Focus, Cilt 39, 1996, s. 178

101. Elaine Morgan, The Scars of Evolution, New York: Oxford University Press, 1994, s. 5

102. Solly Zuckerman, Beyond The Ivory Tower, New York: Toplinger Publications, 1970, s. 19

103. Robert Locke, "Family Fights" Discovering Archaeology, July/August 1999, pp. 36-39

104. Robert Locke, "Family Fights" Discovering Archaeology, July/August 1999, pp. 36

105. Henry Gee, In Search of Deep Time, New York, The Free Press, 1999, s. 116-117

10 / total 21
You can read Harun Yahya's book Evoluţionismul online, share it on social networks such as Facebook and Twitter, download it to your computer, use it in your homework and theses, and publish, copy or reproduce it on your own web sites or blogs without paying any copyright fee, so long as you acknowledge this site as the reference.
Despre site-ul | Pagină de start | Adauga la favorit | RSS Feed
Toate materialele de pe acest site pot fi copiate, tipărite şi distribuite
(c) All publication rights of the personal photos of Mr. Adnan Oktar that are present in our website and in all other Harun Yahya works belong to Global Publication Ltd. Co. They cannot be used or published without prior consent even if used partially.
© 1994 Harun Yahya. Www.harunyahya.ro
page_top