Islamul Denunță Terorismul

Descarcă cartea

Download (DOC)
Download (PDF)
Comentariile

Capitolele cărţilor

< <
11 / total: 11

Anexă: Înșelăciunea Evoluției

Darwinismul, cu alte cuvinte teoria evoluției, a fost promovată cu scopul de a nega adevărul Creației, dar de fapt nu este nimic altceva decât un nonsens fără bază științifică, ratat. Această teorie, care pretinde că viața a apărut din întâmplare din materie inertă, a fost anulată de dovezile științifice ale ordinii miraculoase din univers și din ființele vii și, de asemenea, de descoperirea a mai mult de 300 de milioane de fosile care dezvăluie că evoluția nu a avut niciodată loc. În acest fel, știința a confirmat adevărul că Dumnezeu a creat universul și ființele vii din acesta. Propaganda realizată în zilele noastre pentru a păstra teoria evoluției activă are la bază numai distorsiunea dovezilor științifice, interpretarea părtinitoare și minciunile și neadevărurile deghizate sub formă de știință.

Totuși această propagandă nu poate să ascundă adevărul. Faptul că teoria evoluției este cea mai mare înșelăciune din istoria științei a fost exprimat din ce în ce mai des în lumea științifică în ultimii 20-30 ani. Cercetarea efectuată după anii 1980, a dezvăluit în special că afirmațiile darwinismului sunt total nefondate, un lucru care a fost enunțat de un număr mare de oameni de știință. În special în Statele Unite, mulți oameni de știință din domenii diferite, cum ar fi biologia, biochimia și paleontologia recunosc nulitatea darwinismului și folosesc adevărul Creației pentru a justifica originea vieții.

Am examinat colapsul teoriei evoluției și dovezile Creației în detaliu din punct de vedere ştiinţific în multe din lucrările noastre, și încă continuăm să facem asta. Luând în considerare importanța enormă a acestui subiect, este extrem de benefic să îl prezentăm pe scurt și aici.

Colapsul științific al darwinismului

Ca doctrină păgână care vine tocmai din Grecia antică, teoria evoluției a fost promovată în modul cel mai extins în secolul nouăsprezece. Cea mai importantă dezvoltare care a transformat-o în subiect de căpătâi al lumii științei a fost Originea Speciilor a luiCharles Darwin, publicată în 1859. În această carte, el a negat faptul că Dumnezeu a creat separat diferite specii vii pe Pământ, pretinzând în mod greșit că toate ființele vii au avut un singur strămoș comun și că s-au diversificat de-a lungul timpului prin schimbări nesemnificative, toate trăgându-se din acest strămoș unic prin procesul evoluției. Teoria lui Darwin nu a avut la bază niciun adevăr științific concret; așa cum chiar el a acceptat, a fost doar o “presupunere.” În plus, așa cum Darwin a mărturisit în lungul capitol din cartea sa intitulat “Dificultăți ale teoriei,” teoria a eșuat în fața multor întrebări critice.

Darwin și-a investit toate speranțele în noile descoperiri științifice, despre care el credea că vor rezolva aceste dificultăți. Cu toate acestea, contrar așteptărilor, descoperirile științifice au mărit dimensiunile acestor dificultăți. Înfrângerea darwinismului în favoarea științei poate fi analizată în temeiul celor trei subiecte de bază:

1) Teoria nu poate explica cum a luat naștere viața pe Pământ.
2) Nicio descoperire științifică, nu arată că “mecanismele evolutive” propuse de către această teorie, ar avea vreo putere evolutivă.
3) Caracteristicile fosilelor dovedesc exact contrariul a ceea ce teoria sugerează.

În această secțiune, vom examina aceste trei subiecte în linii generale:

Primul pas insurmontabil: Originea vieții

Teoria evoluției susține că toate speciile vii au evoluat de la o singură celulă vie care a apărut pe Pământ acum 3,8 miliarde de ani, fapt presupus a se fi întâmplat ca rezultat al coincidențelor. Cum a putut o singură celulă să genereze milioane de specii vii complexe, și dacă o astfel de evoluție s-a petrecut cu adevărat, de ce nu se pot observa urmele evoluției în fosile, sunt anumite întrebări la care teoria nu poate răspunde. Cu toate acestea, în primul rând, trebuie să întrebăm: Cum s-a născut această “primă celulă”?

Din moment ce teoria evoluției neagă Creația în mod ignorant, susține că “prima celulă” s-a născut ca produs al unor coincidențe oarbe în baza legilor naturii, fără nici un plan sau aranjament. Conform acestei teorii, materia neînsuflețită a produs o celulă vie ca rezultat al coincidențelor. Totuși, o astfel de afirmație este infirmată de cele mai incontestabile reguli ale biologiei.

“Viața se naște din viață”

În cartea sa, Darwin nu a făcut niciodată referire la originea vieții. Înțelegerea primitivă a științei din acea perioadă se baza pe presupunerea că ființele vii au avut o structură foarte simplă. Încă din evul mediu, generarea spontană, care afirmă că substanțele care nu sunt vii se combină și formează organisme vii, a fost acceptată pe scară largă. Se credea în general că insectele apar din resturi de mâncare, iar șoarecii din grâu. Au fost efectuate experimente interesante pentru a se dovedi această teorie. S-a pus niște grâu pe o bucată de material murdară, și s-a crezut că șoarecii vor apărarea din acesta după o perioadă de timp.

În mod asemănător, s-a presupus că viermii care se dezvoltă în carnea putrezită reprezintă o dovadă a generării spontane. Cu toate acestea, mai târziu s-a înțeles că viermii nu apar spontan pe carne, ci că au fost aduși acolo de muștele în forme de larve, invizibile cu ochiul liber.

Chiar și în perioada când Darwin a scris Originea Speciilor, credința că bacteriile se pot naște din materie care nu este vie era încă în mare măsură acceptată în lumea științei.

Încercarea lui Alexander Oparin de a oferi o explicație evoluționistă pentru originea vieții s-a încheiat cu un mare eșec.

Cu toate acestea, cinci ani mai târziu după publicarea cărții lui Darwin, Louis Pasteur a anunțat rezultatele sale obținute după studii și experimente îndelungate, care au contrazis generarea spontană, punctul forte al teoriei lui Darwin. În lectura sa triumfală de la Sorbona în 1864, Pasteur a spus: “Doctrina generării spontane nu își va reveni niciodată din lovitura mortală dată de acest experiment simplu.” (Sidney Fox, Klaus Dose, Evoluția moleculară și Originea vieții, W. H. Freeman și Company, San Francisco, 1972, pag. 4.)

Pentru o lungă perioadă de timp, susținătorii teoriei evoluției nu au fost de acord cu aceste studii. Cu toate acestea, în timp ce dezvoltarea științei a clarificat structura complexă a celulei materiei vii, ideea că viața poate să ia naștere ca urmare a unei coincidențe, s-a aflat într-un impas și mai mare.

Eforturile neconcludente ale secolului douăzeci

madde, new scientist

Așa cum acceptă și ultimii teoreticieni evoluționiști, originea vieții este o mare piatră de încercare pentru teoria evoluției.

Primul evoluționist care a abordat subiectul despre originea vieții în secolul douăzeci a fost celebrul biolog rus Alexander Oparin. Prin intermediul diferitelor teze pe care le-a promovat în anii 1930, a încercat să dovedească că materia vie se poate naște din coincidență. Totuși, aceste studii au fost condamnate eșecului, iar Oparin a trebuit să facă următoarea confesiune:

Din nefericire, cu toate acestea, problema originii celulei este probabil cea mai obscură problemă din tot studiul evoluției organismelor. (Alexander I. Oparin, Originea vieții, Dover Publications, New York, 1936, 1953 (retipărită), pag. 196.)

Adepții evoluționiști ai lui Oparin au încercat să realizeze experimente pentru a rezolva această problemă. Cel mai cunoscut experiment a fost efectuat de chimistul american Stanley Miller în 1953. Combinând gazele care a presupus el că au existat în atmosfera primordială a Pământului în cadrul unui experiment și adăugând energie amestecului, Miller a sintetizat câteva molecule organice (amino acizi) prezente în structura proteinelor.

Au trecut doar câțiva ani până când s-a demonstrat că acest experiment, care a fost atunci prezentat ca un pas important în numele evoluției, nu a fost valabil, pentru că atmosfera folosită în experiment a fost foarte diferită de condițiile reale de pe Pământ. (“Noi dovezi privind evoluția atmosferei și a vieții timpurii,” Buletinul Societății Meteorologice Americane, vol 63, Noiembrie 1982, pag. 1328-1330)

După o perioadă lungă de tăcere, Miller a recunoscut că mediul atmosferic pe care l-a folosit nu a fost realist. (Stanley Miller, Evoluția Moleculară a Vieții: Starea actuală a sintezelor prebiotice ale moleculelor mici, 1986, pag. 7)

Toate eforturile evoluționiștilor din timpul secolului douăzeci pentru explicarea originii vieții au eșuat. Geochimistul Jeffrey Bada, de la Institutul San Diego Scripps acceptă acest adevăr într-un articol publicat în revista Earth în 1998:

Astăzi, în timp ce ne despărțim de secolul douăzeci, încă ne mai confruntăm cu cea mai mare problemă nerezolvată pe care am avut-o când am pășit în secolul douăzeci: Cum a apărut viața pe Pământ? (Jeffrey Bada, Earth, Februarie 1998, p. 40)

Structura complexă a vieții

TEK BİR PROTEİN DAHİ TESADÜFEN OLUŞAMAZ
madde, new scientist

Una dintre dovezile care anulează teoria evoluției este uimitoarea structură complexă a vieții. Molecula de ADN localizată în nucleul celulelor ființelor vii este un exemplu în acest sens. ADN-ul este un fel de bancă de date formată din aranjamentul a patru molecule diferite în diferite secvențe. Această bancă de date conține codurile tuturor trăsăturilor fizice ale acelei ființe vii. Se estimează că dacă s-ar încerca transcrierea ADN-ului uman ar rezulta o enciclopedie formată din 900 de volume. În mod incontestabil, aceste tip de informație cu caracter extraordinar respinge definitiv conceptul de coincidență.

Motivul principal pentru care evoluționiștii au ajuns într-un astfel de mare impas cu privire la originea vieții este faptul că acele organisme vii, pe care darwiniștii le-au considerat a fi cele mai simple, au trăsături complexe remarcabile. Celula unui organism viu este mai complexă decât orice produs tehnologic realizat de mâna omului. Astăzi, chiar și în cele mai dezvoltate laboratoare ale lumii, nici măcar o proteină a celulei, ca să nu mai vorbim de o întreagă celulă vie, nu poate fi produsă prin combinarea produselor chimice organice.

Condițiile cerute pentru formarea unei celule sunt prea multe ca număr pentru a putea fi justificate prin coincidențe. Cu toate acestea, nu este necesar să explicăm situația atât de detaliat. Evoluționiștii sunt la capătul drumului chiar înainte să ajungă la stadiul celulei. Acest lucru se întâmplă deoarece probabilitatea ca o simplă proteină, un element esențial din alcătuirea unei celule, să ia naștere din întâmplare este matematic “0.”

Motivul principal pentru acest lucru este necesitatea ca alte proteine să fie prezente pentru a se forma o proteină, iar aceasta elimină complet posibilitatea formării din întâmplare. Acest fapt este suficient pentru a elimina afirmaţia evoluţionistă a întâmplării chiar de la început. Să facem un rezumat,

1. Proteina nu poate să fie sintetizată fără enzime, iar enzimele sunt tot proteine.

 

2. Aproximativ 100 de proteine trebuie să fie prezente pentru ca să poată fi sintetizată o singură proteină. Prin urmare, trebuie să existe proteine ca proteinele să poată exista.

3. ADN-ul fabrică enzimele care sintetizează proteina. Proteina nu poate să fie sintetizată fără ADN. ADN-ul este prin urmare necesar ca proteinele să se formeze.

4. Toate organitele din celulă au roluri importante pentru sintetizarea proteinei. Cu alte cuvinte, ca proteinele să poată forma o celulă perfectă și complet funcțională trebuie să existe împreună cu alte organite.

Molecula ADN, care se află în nucleul unei celule și care păstrează informațiile genetice, este o magnifică bancă de date. Dacă informațiile codate în ADN ar fi notate, s-ar obține o bibliotecă gigantică care ar conține aproximativ 900 de volume de enciclopedii cu câte 500 de pagini fiecare.

Este o dilemă foarte interesantă care se naște din această problemă: ADN-ul poate să se multiplice singur numai cu ajutorul unor proteine specializate (enzime). Cu toate acestea, sinteza acestor enzime poate fi realizată numai prin informațiile codate din ADN. Deoarece depind una de cealaltă, acestea trebuie să existe în același timp pentru multiplicare. Acest lucru duce în punct mort scenariul conform căruia viața a apărut singură. Prof. Leslie Orgel, evoluționist al reputatei Universități din San Diego, California, mărturisește acest lucru în septembrie 1994, în articolul din revista Scientific American:

Este improbabil ca proteinele și acizii nucleici, ambele având o structură complexă, să se nască în același loc și în acelaşi timp. Cu toate astea, pare imposibil să existe unul fără celălalt. Astfel, la prima vedere, trebuie să concluzionăm că, de fapt, viața niciodată nu poate să se nască prin mijloace chimice. (Leslie E. Orgel, “Originea vieții pe pământ,” Scientific American, vol. 271, octombrie 1994, pag. 78.)

Fără dubiu, dacă este imposibil ca viața să fi apărut spontan ca rezultat al unor coincidențe oarbe, atunci trebuie să se accepte că viața a fot creată. Acest fapt anulează în mod explicit teoria evoluției, al cărei scop principal este negarea Creației.

Mecanismul imaginar al evoluției

Al doilea aspect important care neagă teoria lui Darwin este faptul că s-a înțeles că, în realitate ambele concepte prezentate de teorie ca “mecanisme evolutive” nu au avut nicio putere evolutivă.

Darwin și-a susținut declarațiile despre evoluție în totalitate pe baza mecanismului “selecției naturale”. Importanța pe care a acordat-o acestui mecanism a fost evident în numele cărții sale: Originea Speciilor, prin selecție naturală …

Selecția naturală susține că acele ființe vii care sunt mai puternice și mai bine adaptate la condițiile naturale ale habitatelor lor vor supraviețui în lupta pentru viață. De exemplu, într-o turmă de căprioare amenințată de atacul altor animale sălbatice, vor supraviețui exemplarele care pot să alerge mai repede. Prin urmare, turma de căprioare va fi alcătuită din exemplarele mai puternice și mai rapide. Cu toate acestea, fără îndoială, acest mecanism nu va determina evoluția căprioarelor și nici transformarea acestora în alte specii noi, de exemplu, în cai.

Prin urmare, mecanismul selecției naturale nu are putere la nivel evoluativ. Și Darwin a fost conștient de acest lucru și a trebuit să afirme acest lucru în cartea sa Originea Speciilor:

Selecția naturală nu poate să facă nimic până când nu apar diferențele sau modificările individuale favorabile. (Charles Darwin, Originea Speciilor prin selecție naturală, Biblioteca modernă, New York, pag. 127)

Impactul lui Lamarck

Așadar, cum pot să apară aceste “modificări favorabile”? Darwin a încercat să răspundă la această întrebare din punctul de vedere al înțelegerii primitive a științei din acea perioadă. Conform biologului francez Chevalier de Lamarck (1744-1829), care a trăit înaintea lui Darwin, creaturile vii au transferat trăsăturile pe care le-au dobândit în timpul vieții lor, celorlalte generații. A afirmat că aceste trăsături, care s-au adunat de la o generație la alta, au determinat formarea altor specii. De exemplu, a afirmat că girafele au evoluat din antilope; deoarece s-au străduit să mănânce frunzele din copacii înalți, gâturile lor s-au lungit de la o generație la alta.

De asemenea, Darwin a dat exemple similare. De exemplu, în cartea sa Originea Speciilor, a spus că unii urși care intrau în apă pentru a se hrăni s-au transformat în timp în balene. (Charles Darwin, Originea Speciilor: Copie a primei ediții, Harvard University Press, 1964, pag. 184.)

Cu toate acestea, legile eredității descoperite de Gregor Mendel (1822-84) și verificate de știința geneticii, care s-a dezvoltat în mod înfloritor în secolul douăzeci, au demolat totalmente legenda că trăsăturile dobândite au fost transferate la generațiile următoare. Astfel, ideea selecției naturale ca fiind mecanism evolutiv s-a prăbușit.

Neo-Darwinismul și mutațiile

Pentru a putea găsi o soluție, la finalul anilor 1930, darwiniștii au avansat “Teoria Sintetică Modernă”, sau cum este mai obișnuit cunoscută, Neo-darwinismul. Neo-darwinismul a adăugat drept “cauze ale modificărilor favorabile”, pe lângă mutația naturală, mutațiile, care sunt denaturări în genele ființelor vii obținute datorită unor factori externi, cum ar fi radiația sau multiplicarea erorilor.

Astăzi, modelul pe care darwiniști îl adoptă, în ciuda faptului că sunt conștienți de nulitatea științifică, este neo-darwinismul. Teoria susține că milioane de ființe vii s-au format ca rezultat al unui proces în care numeroase organe complexe ale acestor organisme (e.g., urechi, ochi, plămâni și aripi) au suportat “mutații”, adică, tulburări genetice. Cu toate acestea, există un fapt științific categoric care subminează complet această teorie: Mutațiile nu determină dezvoltarea ființelor vii; din contră, întotdeauna sunt dăunătoare.

Motivul este foarte simplu: ADN-ul are o structură foarte complexă, iar efectele aleatorii pot numai să îl strice. Geneticianul american B. G. Ranganathan explică după cum urmează:

În primul rând, mutațiile autentice sunt foarte rare în natură. În al doilea rând, majoritatea mutațiilor sunt dăunătoare din moment ce sunt aleatorii, mai degrabă decât modificări ordonate în structura genelor; orice modificare aleatoare într-un sistem foarte ordonat duce la mai rău, nu la mai bine. De exemplu, dacă un cutremur ar zgudui o structură foarte ordonată, cum ar fi cea a unei clădiri, ar fi o modificare dezordonată a cadrului clădirii care, probabil, nu va fi o îmbunătățire. (B. G. Ranganathan, Originile? Pennsilvania: Stindardul încrederii în adevăr, 1988, pag. 7.)

Nu în mod surprinzător până acum, nu s-a observat niciun exemplu de mutație, care să fie folositor, adică, pentru care se observă o dezvoltare a codului genetic. S-a dovedit că toate mutațiile au fost dăunătoare. S-a înțeles că mutația, care este prezentată ca “mecanism evolutiv,” este de fapt o apariție genetică care dăunează organismelor vii, și le lasă cu handicap. (Cel mai cunoscut efect al mutației în ceea ce privește ființele umane este cancerul). Desigur, un mecanism distructiv nu poate să fie considerat “mecanism evolutiv”. Selecția naturală, de cealaltă parte, “nu poate să facă nimic singură”, așa cum a acceptat și Darwin. Acest fapt ne indică că nu există niciun “mecanism evolutiv” în natură. Din moment ce nu există niciun mecanism evolutiv, nici un astfel de proces imaginar denumit “evoluție” nu poate să aibă loc.

natural selection

1. Antenna
2. Gură

3. Ochi
4. Picior

De la începutul secolului al XX-lea, biologi evoluționiști au căutat exemple de mutații benefice prin crearea de muște mutante. Dar aceste eforturi au avut întotdeauna ca rezultat creaturi bolnave și deformate. Imaginea din stânga arată capul unei muște normale de oțet, iar imaginea din dreapta arată capul unei muște de oțet din care ies picioare, rezultatul unei mutații.

Fosilele: Nici un semn de forme intermediare

Cea mai clară dovadă că scenariul sugerat de teoria evoluției nu a avut loc sunt fosilele.

Conform unei presupuneri, a acestei teorii, care nu are bază științifică, fiecare specie vie a apărut dintr-un predecesor. Speciile care au existat anterior s-au transformat în altceva de-a lungul timpului, iar toate speciile au luat naștere în acest fel. Cu alte cuvinte, această transformare s-a derulat treptat în milioane de ani.

Dacă lucrurile ar fi stat așa, trebuie să fi existat și să fi trăit numeroase specii intermediare de-a lungul acestei perioade de transformare.

De exemplu, în trecut ar fi trebuit să trăiască anumite creaturi jumătate pește /jumătate reptile, care să fi dobândit anumite trăsături reptiliene pe lângă trăsăturile de pește pe care le aveau deja. Sau ar fi trebuit să existe păsări-reptile, care să fi dobândit anumite trăsături de pasăre pe lângă trăsăturile de reptilă pe care le aveau deja. Din moment ce se aflau în fază tranzițională, acestea trebuiau să fie ființe vii inapte, anormale, infirme. Evoluționiștii fac referire la aceste creaturi imaginare, despre care ei cred că au trăit în trecut, ca “forme de tranziție.”

Furnica de piatră

Perioada: Cretacică
Vârsta: 100 de milioane de ani
Locația: Myanmar

 

Rechinul Pisică

Perioada: Cretacică
Vârsta: 95 de milioane de ani
Locația: Liban

 

Această fosilă de crocodil din perioada cretacică are o vechime de 65 de milioane de ani. Este identică cu crocodilii care trăiesc astăzi.

 

Această fosilă a unei frunze de platan cu o vârstă de 50 de milioane de ani a fost descoperită în SUA. Frunzele de platan au rămas neschimbate timp de 50 de milioane de ani, neevoluând niciodată.

Acest pește mene descoperit în Italia are între 54 și 37 de milioane de ani.

Dacă astfel de animale chiar au existat vreodată, trebuiau să fie milioane, chiar miliarde ca număr și diversitate. Cel mai important, rămășițele acestor stranii creaturi trebuiau să fie prezente în rândul fosilelor descoperite. În Originea Speciilor, Darwin a explicat:

Dacă teoria mea este adevărată, cu siguranță au existat numeroase specii intermediare, care unesc cel mai bine toate speciile din cadrul aceluiași grup... în consecință, dovada existenței lor anterioare poate fi găsită numai în rămășițele fosilelor. (Charles Darwin, Originea Speciilor: Copie a primei ediții, pag. 179)

Cu toate acestea, Darwin a fost de asemenea conștient că până atunci nu s-au găsit fosile ale acestor forme intermediare. A privit acest lucru ca pe o dificultate importantă a teoriei sale. În capitolul unu din cartea intitulată “Dificultățile teoriei,” a scris:

De ce, dacă speciile descind din alte specii prin pași imperceptibil de mici, nu vedem peste tot nenumărate forme de tranziție? De ce în locul acestor specii vii, bine definite pe care le vedem în prezent , nu vedem o întreagă natură în confuzie?… Dacă conform acestei teorii au existat numeroase forme de tranziție, de ce nu le găsim îngropate în număr uriaș în crusta pământului?… Atunci de ce nu sunt toate formațiunile geologice și straturile pline de astfel de verigi intermediare? (Charles Darwin, Originea Speciilor, pag. 172)

Speranțele lui Darwin sfărâmate

Deși evoluționiștii au făcut eforturi considerabile să găsească fosile începând cu a doua jumătate a secolului nouăsprezece în toată lumea, nu s-au descoperit deloc forme de tranziție. Toate fosilele, contrar așteptărilor evoluționiștilor, indică faptul că viața a apărut pe Pământ brusc și complet formată.

Un faimos paleontolog britanic, Derek V. Ager, recunoaște acest lucru, chiar dacă este evoluționist:

Problema este că, dacă examinăm informațiile oferite de fosile în detaliu, indiferent dacă la nivelul ordinelor sau a speciilor, constatăm – din nou și din nou – că nu avem o evoluție graduală, ci o explozie bruscă a unui grup în detrimentul celuilalt. (Derek V. Ager, “Natura caracteristicilor fosilei,” Proceedings of the British Geological Association, vol. 87, 1976, pag. 133.)

Deci, conform informațiilor oferite de fosile, toate speciile vii se nasc brusc, complet formate, fără nicio formă intermediară între acestea. Aceasta este chiar contrariul presupunerilor lui Darwin. De asemenea, aceasta este o dovadă foarte puternică că toate organismele vii sunt create. Singura explicație a speciilor vii care se nasc brusc și complete în fiecare detaliu, fără niciun predecesor evolutiv, este aceea că au fost create. Acest fapt este recunoscut de asemenea de binecunoscutul biolog evoluționist, Douglas Futuyma:

Creația și evoluția, împreună, acoperă posibilele explicații în ceea ce privește originea organismelor vii. Organismele, fie au apărut pe pământ complet dezvoltate, fie nu au apărut complet dezvoltate. Dacă nu au apărut complet dezvoltate, trebuie că s-au dezvoltat din speciile pre-existente prin anumite procese de modificare. Dacă au apărut într-o stare complet dezvoltată, trebuie că au fost într-adevăr create de o anumită inteligență omnipotentă. (Douglas J. Futuyma, Judecata științei, Pantheon Books, New York, 1983, p. 197)

Fosilele arată că organismele vii au apărut pe Pământ complet dezvoltate și într-o stare perfectă. Acest lucru înseamnă că “originea speciilor,” contrar presupunerilor lui Darwin, nu reprezintă evoluția, ci Creația.

Născocirea privind evoluția umană

Subiectul cel mai adesea adus în discuție de către susținătorii teoriei evoluției este subiectul originii omului. Afirmația darwinistă susține că omul a evoluat din așa-numitele specii care sunt asemănătoare maimuțelor. În timpul acestui presupus proces evolutiv, care se crede că a început acum patru sau cinci milioane de ani, se presupune că au existat anumite “ forme de tranziție” între om și predecesorii săi imaginari. Conform acestui scenariu complet imaginar, sunt enumerate patru “categorii” de bază:

1. Australopithecus
2. Homo habilis
3. Homo erectus
4. Homo sapiens

Evoluționiștii îi denumesc pe așa-zișii predecesori ai omului Australopithecus, ceea ce înseamnă “maimuța sud africană”. Aceste organisme vii sunt de fapt nimic mai mult decât o specie mai veche de maimuțe care a dispărut. Cercetările extinse realizate pe diferite specii de Australopithecus de doi dintre cei mai cunoscuți anatomiști din Anglia și din SUA, și anume, Lordul Solly Zuckerman și Prof. Charles Oxnard, indică faptul că aceste maimuțe au aparținut unei specii obișnuite de maimuțe care a dispărut și care a nu a avut nicio asemănare cu oamenii. (Solly Zuckerman, Dincolo de turnul de fildeș, Toplinger Publications, New York, 1970, 75-14; Charles E. Oxnard, “Locul australopitecinelor în evoluția umană: Motive pentru îndoială “, Nature, vol 258, 389)

Evoluționiștii clasifică următoarea etapă a evoluției umane drept “homo,” adică “om”. Conform afirmațiilor lor, organismele vii din seria Homo sunt mai dezvoltate în comparație cu Australopithecus. Evoluționiștii concep o schemă bizară de evoluție prin aranjarea diferitelor fosile ale acestor creaturi într-o anumită ordine. Această schemă este imaginară deoarece nu s-a dovedit niciodată că există o relație evolutivă între aceste clase diferite. Ernst Mayr, unul dintre cei mai importanți evoluționiști din secolul douăzeci, afirmă în cartea sa Lunga dispută că “în special [enigmele] cele istorice cum ar fi originea vieții sau a lui Homo sapiens, sunt extrem de dificile și pot chiar să nu obțină o explicație finală, satisfăcătoare.” (“Poate convingerea oamenilor de știință că au răspunsurile finale sau reticența societății de a plăti facturile să pună capăt științei?” Scientific American, decembrie 1992, pag. 20)

Stabilind lanțul de legătură ca Australopithecus > Homo habilis > Homo erectus > Homo sapiens, evoluționiștii presupun că fiecare din aceste specii este strămoșul celuilalt. Cu toate acestea, studiile recente ale paleontropologiștilor au dezvăluit că Australopithecus, Homo habilis și Homo erectus au trăit în diferite părți ale lumii în același timp. (Alan Walker, Science, vol. 207, 7 martie 1980, pag. 1103; A. J. Kelso, Antropologie Fizică, Prima ediție, J. B. Lipincott Co., New York, 1970, pag. 221; M. D. Leakey, Canionul Olduvai, vol. 3, Cambridge University Press, Cambridge, 1971, pag. 272.)

În plus, un anumit segment de oameni clasificați drept Homo erectus au trăit până în epoca foarte modernă. Homo sapiens neandarthalensis și Homo sapiens sapiens (omul) au coabitat în aceeași regiune. (Jeffrey Kluger, “Până la urmă nu chiar atât de eliminat: Homo Erectus primitiv a supraviețuit probabil suficient de mult cât să coexiste cu oamenii moderni,” Time, 23 decembrie 1996)

FALS

Nu exista rămășițe fosilizate care să susțină povestea evoluției umane. Dimpotrivă, registrul fosilelor arată că există o barieră de netrecut între maimuțe și oameni. În fața acestui adevăr, evolutioniștii și-au pus speranțele în niște desene și modele. Ei au pus în mod aleatoriu măști pe rămășițele fosilizate și au fabricat fețe imaginare jumătate maimuță, jumătate om.

Această situație indică aparent nulitatea afirmației că aceștia sunt strămoși unul celuilalt. Regretatul Stephen Jay Gould a explicat acest punct mort al teoriei evoluției, deși chiar el era unul dintre susținătorii de marcă ai evoluției în secolul douăzeci:

Ce s-a ales de ierarhia noastră dacă trei hominizi din linia de descendență au coexistat (A. africanus, australopitecinul robust și H. habilis), este clar că niciunul nu s-a tras din celălalt? În plus, niciunul din cei trei nu dă dovadă de vreo tendință evolutivă cât timp s-au aflat pe pământ. (S. J. Gould, Istoria Naturală, vol. 85, 1976, pag. 30)

Pe scurt, scenariul evoluției umane, care este “susținut” prin diferite desene ale unor creaturi “jumătate maimuță, jumătate om” care apar în ziare și în manuale, adică, sincer, prin intermediul propagandei, nu este nimic mai mult decât o născocire fără bază științifică.

Lordul Solly Zuckerman, unul dintre cei mai faimoși și respectați oameni de știință din Anglia, care a efectuat mulți ani cercetare cu privire la acest subiect și care a studiat fosilele de Australopithecus timp de 15 ani, în cele din urmă a tras concluzia că, în ciuda faptului că și el este evoluționist, de fapt, nu există un astfel de arbore genetic care să ducă de la creaturi asemănătoare cu maimuțele la om.

Zuckerman a făcut de asemenea o interesantă “clasificare a științei” de la lucrurile pe care le-a considerat științifice la cele pe care le-a considerat neștiințifice. Conform graficului lui Zuckerman, cele mai “științifice” domenii ale științei - adică, depind de date concrete, sunt chimia și fizica. După acestea urmează științele biologice, iar după aceea științele sociale. La sfârșitul graficului, care este partea considerată cea mai “neștiințifică,” se află “percepția extra-senzorială” concepte cum ar fi telepatia și cel de-al șaselea simț și în cele din urmă “ evoluția umană”. Zuckerman explică modul său de gândire:

După aceea ne deplasăm în extrema dreaptă a registrului adevărului obiectiv, la acele domenii ale presupusei biologii, cum ar fi percepția extrasenzorială sau interpretarea istoricului fosilelor umane, unde pentru acei credincioși [evoluționiști]orice este posibil – iar credinciosul fervent [în evoluție] este uneori capabil să creadă câteva lucruri contradictorii în același timp. (Solly Zuckerman, Dincolo de turnul de fildeș, pag. 19)

Născocirea evoluției umane se reduce la nimic, doar interpretări pline de prejudecăți ale unor fosile dezgropate de anumiți oameni, care aderă orbește la teoria lor.

Formula darwinistă!

Pe lângă toate dovezile tehnice pe care le-am analizat până acum, permiteți-ne măcar o dată, să examinăm ce tip de supoziție prezintă evoluționiștii cu un exemplu atât de simplu astfel încât să fie înțeles chiar de copii:

Teoria evoluției afirmă că viața s-a format din întâmplare. Conform acestei afirmații iraționale, atomii fără viață și inconștienți s-au combinat pentru a forma celula, iar după aceea, într-un fel oarecare, au format alte organisme vii, inclusiv omul. Să ne gândim la acest lucru. Când unim elementele care sunt pietrele de temelie ale vieții, cum ar carbonul, fosforul, nitrogenul și potasiul, se obține numai o grămadă. Nu contează la ce tratamente este supusă, această grămadă de atomi nu poate să formeze nici măcar o singură ființă vie. Dacă doriți, să formulăm un “experiment” privind acest subiect și să examinăm în numele evoluționiștilor ceea ce ei susțin cu adevărat sub numele de “formula darwinistă”, însă fără a pronunța care:

Să lăsăm evoluționiștii să pună o mulțime de substanțe care se află în alcătuirea organismelor vii, elemente cum ar fi fosforul, nitrogenul, carbonul, oxigenul, fierul și magneziul în recipiente mari. În plus, să îi lăsăm să adauge în aceste recipiente orice substanță care nu există în condiții normale, dar ei cred că este necesar. Lăsați-i să adauge în acest amestec oricât de mulți aminoacizi și oricât de multe proteine doresc – oricare dintre acestea imposibil de obținut din întâmplare –Lăsați-i să expună aceste amestecuri la cât mai multă căldură și umezeală doresc. Lăsați-i să le amestece cu orice dispozitiv tehnologic doresc. Lăsați-i să-i aducă pe cei mai de frunte oameni de știință lângă aceste recipiente. Lăsați acești experți să aștepte pe rând lângă aceste recipiente miliarde, și chiar trilioane de ani. Lăsați-i să folosească toate tipurile de condiții care cred ei că sunt necesare pentru formarea oamenilor. Indiferent ce vor face, ei nu pot să producă din aceste recipiente o ființă umană. O spune un profesor care-și examinează structura celulelor sale cu microscopul electronic. Nu pot produce girafe, lei, albine, canari, cai, delfini, trandafiri, orhidee, crini, garoafe, banane, portocale, mere, curmale, roșii, pepeni, pepeni roșii, smochine, măsline, struguri, piersici, păuni, fazani, fluturi multicolori, sau milioane de alte organisme vii cum sunt acestea. Într-adevăr, nu pot să obțină nici măcar o singură celulă al niciuneia dintre acestea.

Pe scurt, atomii inconștienți nu pot forma celule combinându-se. Aceștia nu pot lua o nouă decizie de a divide această celulă în două, și nici alte decizii ulterioare de a-i crea pe profesorii care au inventat prima dată microscopul electronic, iar după aceea și-au examinat propria lor structură celulară la microscop. Materia este o masă inconștientă, fără viață, și prinde viață prin crearea superioară a lui Dumnezeu.

Teoria evoluției, care susține contrariul, este o aberație total contrară rațiunii. Dacă ne gândim cât de puțin la afirmațiile evoluționiștilor vom vedea această realitate, exact ca în exemplul de mai sus.

Poate apărea viața în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de evoluționiști? Desigur că nu! Pentru a ne da seama de ce nu, să ne imaginăm următorul experiment: puneți la un loc toate enzimele, hormonii și proteinele - tot ceea ce evolutioniștii consideră ca fiind esențial pentru a se forma viață - într-un butoi precum cel ilustrat mai sus. Apoi amestecați toate aceste substanțe, folosind toate tehnicile fizice și chimice posibile. Orice ați face, indiferent cât timp veți aștepta, nici măcar o singură celulă vie nu va rezulta din acel butoi.

Tehnologia din ochi și din ureche

Un alt subiect care nu primește răspunsuri de la teoria evoluționistă este excelenta calitate a percepției a ochilor și a urechilor.

Înainte de a trece la subiectul referitor la ochi, permiteți-ne să răspundem pe scurt la întrebarea cum vedem lumina. Razele de lumină care vin de la un obiect cad răsturnate pe retina ochiului. Aici, aceste raze de lumină sunt transmise sub formă de semnale electrice de către celule și ajung la o pată mică în spatele creierului numită “centrul vederii”. Aceste semnale electrice sunt percepute în acest centru ca imagine după o serie de procese. Ținând cont de acest context tehnic, să ne gândim puțin.

Creierul este izolat de lumină. Aceasta presupune că în interiorul său este complet întuneric, și că lumina nu ajunge în locul în care este poziționat. Astfel, “centrul vederii” nu este niciodată atins de lumină și chiar poate fi cel mai întunecat loc pe care l-ați cunoscut vreodată. Cu toate acestea, vedeți o lume luminoasă, strălucitoare în această beznă întunecată.

Imaginea formată în ochi este atât de clară și distinctă încât nici măcar tehnologia secolului douăzeci nu a fost capabilă să o obțină. De exemplu, uitați-vă la cartea pe care o citiți, mâinile cu care o țineți, iar după aceea ridicați capul și vă uitați în jurul vostru. Ați văzut vreodată o astfel de imagine clară și distinctă ca aceasta în orice alt loc? Chiar cel mai dezvoltat ecran de televiziune produs de cel mai mare producător de televiziune din lume nu poate să asigure o astfel de imagine clară pentru dumneavoastră. Aceasta este o imagine tri-dimensională, colorată și extrem de clară. Timp de mai mult de 100 de ani, mii de ingineri au încercat să obțină această claritate. S-au făcut fabrici și multe facilități, s-au făcut multe cercetări și au fost întocmite planuri și schițe în acest scop. Din nou, uitați-vă la un ecran de televizor și la cartea pe care o țineți în mână. Veți vedea că este o mare diferență în ceea ce privește claritatea și finețea. În plus, ecranele TV asigură o imagine bi-dimensională, în timp ce cu ochii dumneavoastră, vedeți o perspectivă tri-dimensională cu profunzime.

Timp de mulți ani, zeci de mii de ingineri au încercat să conceapă un TV tri-dimensional și să obțină calitatea vederii pe care o are ochiul. Da, s-a realizat un sistem de televiziune tri-dimensional, dar nu este posibil să îl priviți fără să purtați ochelari speciali 3-D; în plus, este doar o tri–dimensiune artificială. Fundalul este mai încețoșat, prim planul apare ca o aranjare de hârtie. Niciodată nu a fost posibil să se producă o redare clară și distinctă ca cea a ochiului. Atât la aparatul de fotografiat, cât și la televizor, există o pierdere a calității imaginii.

Evoluționiștii afirmă că mecanismul care produce această imagine clară și distinctă s-a format din întâmplare. Acum, dacă cineva v-a spus că televizorul din camera dumneavoastră a fost format ca rezultat al întâmplării, că toți atomii săi s-a întâmplat să fie puși laolaltă și că alcătuiesc acest dispozitiv care produce o imagine, ce ați crede? Cum pot atomii să facă ce nu reușesc mii de oameni?

Dacă un dispozitiv care produce o imagine mai primitivă decât ochiul nu poate să fi fost obținut din întâmplare, prin urmare este foarte evident că ochiul și imaginea văzute de ochi nu se poate să fi fost obținute din întâmplare. Aceeași situație se aplică și pentru ureche. Urechea externă recepționează sunetele disponibile prin auricul și le direcționează în urechea mijlocie, urechea mijlocie transmite vibrațiile sunetului intensificându-le, iar urechea internă trimite aceste vibrații creierului traducându-le în semnale electrice. La fel ca și în cazul ochiului, auzul se finalizează în centrul auzului din creier.

În comparație cu camerele video și dispozitivele de înregistrare a sunetului, ochiul și urechea sunt mult mai complexe, mult mai reușite și posedă caracteristici mult superioare față de aceste produse de înaltă tehnologie.

Situația în ceea ce privește ochiul, este asemănătoare cu cea pentru ureche. Adică, creierul este izolat de sunete, așa cum este și pentru lumină. Nu permite niciunui sunet să intre. Prin urmare, nu contează cât de mult zgomot este în exterior, interiorul creierului este complet tăcut. Cu toate acestea, cele mai ascuțite sunete sunt percepute în creier. În creierul dumneavoastră complet tăcut, ascultați simfonii și auziți toate zgomotele dintr-un loc aglomerat. Cu toate acestea, dacă nivelul sunetului din creierul dumneavoastră este măsurat de un dispozitiv precis în acel moment, se va observa că acolo este o tăcere completă.

Așa cum este cazul imaginii, s-au depus eforturi timp de decenii în încercarea de a genera și reproduce un sunet care să fie fidel originalului. Rezultatele acestor eforturi sunt magnetofoanele, sistemele de înaltă fidelitate și sistemele pentru detectarea sunetului. În ciuda acestei tehnologii și a miilor de ingineri și experți care au muncit în această încercare, totuși nu a fost obținut nici un sunet care să aibă aceeași finețe și claritate ca sunetul perceput de ureche. Gândiți-vă la sistemele hi-fi care au cea mai bună calitate și care sunt produse de cea mai mare companie din industria muzicală. Chiar și în cazul acestor dispozitive, când sunetul este înregistrat o parte din acesta este pierdut; sau când porniți un sistem hi-fi, întotdeauna se aude un sunet șuierat înainte să înceapă muzica. Cu toate acestea, sunetele care sunt produse ale tehnologiei corpului uman sunt extrem de fine și clare. O ureche umană niciodată nu percepe un sunet însoțit de un sunet șuierat sau cu zgomot de fundal ca în cazul hi-fi; din contră, percepe sunetul exact așa cum este, fin și clar. Așa s-au întâmplat lucrurile încă de la crearea omului.

Până acum, niciun aparat vizual sau de înregistrare conceput de om nu a fost la fel de sensibil și de reușit în perceperea datelor senzoriale ca și ochiul și urechea. Însă, în ceea ce privește văzul și auzul, un adevăr și mai mare se ascunde dincolo de toate acestea.

Cui îi aparține conștiința care vede și aude în interiorul creierului?

Cine vede o lume încântătoare în creier, cine ascultă simfonii și ciripitul păsărilor, și miroase trandafirii?

Stimulările care vin din ochii, urechile și nasul persoanei călătoresc până la creier ca impulsuri nervoase electro-chimice. În cărțile de biologie, fiziologie și biochimie, puteți găsi multe detalii despre cum se formează în creier această imagine. Cu toate acestea, nu veți întâlni niciodată cel mai important adevăr: Cine percepe aceste impulsuri nervoase electro-chimice sub formă de imagini, sunete, mirosuri și evenimente senzoriale în creier? În creier este o stare de conștiință care percepe toate acestea fără a avea nevoie de ochi, ureche și nas. Cui aparține această conștiință? Desigur nu aparține nervilor, stratului adipos și neuronilor care se află în creier. De aceea darwiniștii-materialiști, care cred că totul este inclus în materie, nu pot răspunde la aceste întrebări.

Deoarece această conștiință este spiritul creat de Dumnezeu, care nu are nevoie nici de ochi pentru a privi imaginile, nici de ureche pentru a auzi sunetele. În plus, nu are nevoie de creier ca să gândească.

Toată lumea care citește acest adevăr explicit și științific trebuie să mediteze bine la Atotputernicul Dumnezeu, și să se teamă și să caute refugiu în El, deoarece El comprimă întreg universul într-un loc negru ca smoala de câțiva centimetri cubi într-o formă tri-dimensională, colorată, umbroasă și luminoasă.

Semnalele de la un anumit obiect afectează creierul prin transformarea în semnale electrice. Atunci când spunem că vedem ceva, de fapt simțim efectul semnalelor electrice în creierul nostru. La creier lumina nu ajunge. În interiorul creierului este întuneric beznă, iar lumina nu poate ajunge acolo unde este creierul. Zona cunoscută sub denumirea de cortex vizual se află într-un întuneric beznă, undeva unde lumina nu poate ajunge, probabil un loc mai întunecat decât orice ați văzut vreodată. Dar în acel întuneric beznă vezi o lume viu colorată.

O convingere materialistă

Informația pe care am prezentat-o până acum ne arată că teoria evoluției este incompatibilă cu descoperirile științifice. Afirmația teoriei referitoare la originea vieții este incompatibilă cu știința, mecanismele evoluționiste pe care le propune nu au nicio putere evoluționistă, iar fosilele demonstrează că formele intermediare necesare nu au existat niciodată. Așadar, rezultă cu siguranță că teoria evoluției trebuie să fie eliminată deoarece este o idee nefondată din punct de vedere științific. Multe idei, cum ar fi modelul universului centrat pe Pământ, au fost îndepărtate în acest mod din agenda științei de-a lungul istoriei.

Cu toate acestea, teoria evoluției este păstrată în agenda științei. Anumiți oameni chiar încearcă să prezinte criticile împotriva acesteia ca “atac asupra științei.” De ce?

Motivul este că această teorie este o convingere dogmatică indispensabilă pentru anumite cercuri. Aceste cercuri sunt orbește devotate filosofiei materialiste și adoptă darwinismul deoarece este singura explicație materialistă care poate fi scoasă în față pentru a explica modul de funcționare a naturii.

Destul de interesant, chiar și aceștia recunosc acest fapt din când în când. Un genetician bine cunoscut și un evoluționist renumit, Richard C. Lewontin de la Universitatea Harvard, recunoaște că el este “în primul și în primul rând materialist și abia după aceea om de știință”:

Nu metodele și instituțiile științifice ne obligă într-un fel oarecare să acceptăm o explicație materială a lumii fenomenelor, ci, din contră, aderarea noastră a priori la cauzele materiale ne forțează să creăm un aparat de investigație și să avem un set de concepte care produc explicații materiale, indiferent cât de mult sunt contrare intuiției și indiferent cât de complicate par pentru neinițiați. În plus, acel materialism este absolut, așadar nu ne putem permite o [intervenție] Divină. (Richard Lewontin, “Lumea bântuită de demoni,” The New York Review of Books, ianuarie 9, 1997, pag. 28)

Acestea sunt explicații clare că darwinismul este o dogmă păstrată activă doar de dragul aderării la materialism. Această dogmă susține că nu este nicio ființă fără materie. Prin urmare, susține că materia neînsuflețită, inconștientă a adus viața în ființe. Insistă că milioane de diferite specii vii (e.g., păsări, pești, girafe, tigri, insecte, copaci, flori, balene și ființe umane) au apărut, ca rezultat al interacțiunilor materiei cum ar fi ploaia care curge, fascicule care luminează șamd, din materia fără viață. Acesta este un concept contrar atât logicii, cât și științei. Totuși, darwiniștii continuă să îl apere în mod ignorant în același mod în care nu recunosc ceea ce se află chiar în fața lor, evidenta existență a lui Dumnezeu .

Oricine analizează originea ființelor vii fără prejudecata materialistă vede acest adevăr evident: Toate ființele vii sunt lucrări ale Creatorului, Care este Atotputernic, Atotînțelept și Atoateștiutor. Acest Creator este Dumnezeu, cel care a creat întreg universul din ne-existență, într-o formă perfectă și care a modelat toate ființele vii.

Teoria evoluției: Cea mai puternică vrajă din lume

Oricine nu are prejudecăți și care nu este influențat de nicio ideologie anume, și care folosește numai logica și judecata sa, va înțelege clar că a crede în teoria evoluției, care aduce aminte de superstițiile societăților care nu cunosc știința sau civilizația, este imposibil.

Așa cum am explicat anterior, cei care cred în teoria evoluției cred că un număr mic de atomi și molecule aruncate într-un vas imens pot să producă profesori care gândesc, care analizează logic și studenți la universitate; oameni de știință precum Einstein și Galileo; artiști precum Humphrey Bogart, Frank Sinatra și Luciano Pavarotti; și de asemenea, antilope, lămâi și garoafe. În plus, deoarece oamenii de știință și profesorii care cred în aceste absurdități sunt oameni educați, este justificat să vorbești despre această teorie ca despre “cea mai puternică vrajă din istorie.” Niciodată nicio altă convingere sau idee nu a influenţat în acest fel puterea oamenilor de raţionare, refuzându-le permisiunea de a gândi în mod inteligent și logic, și ascunzând adevărul de ei ca și când ar fi fost legați la ochi. Aceasta este o orbire chiar mai rea și de necrezut decât cultul pentru totem din anumite părți ale Africii, poporul din Saba care venera Soarele, tribul Profetului Abraham (pfas), care venera idolii pe care i-au făcut cu propriile lor mâini, sau partea din poporul Profetului Moise (pfas) care venera Vițelul de Aur.

De fapt, Dumnezeu a arătat această lipsă de raţionament în Coran. În multe versete, El dezvăluie că mințile anumitor oameni vor fi închise și că nu vor avea putere să vadă adevărul. O parte din aceste versete sunt următoarele:

Pentru cei care nu cred e totuna de-i previi sau nu-i previi; Dumnezeu a zăvorât inimile lor și urechile lor, iar peste ochii lor s-a așternut o năframă. Și ei vor avea [parte de] chin mare. (Coran, 2:6-7)

… Ei au inimi, dar nu pricep cu ele; ei au ochi, dar nu văd cu ei; ei au urechi dar nu aud cu ele. Aceștia sunt asemenea dobitoacelor, ba ei sunt chiar mai rătăciți. Aceștia sunt nepăsători. (Coran, 7:179)

Și de le-am deschide o poartă din cer și ei ar ajunge să urce la ea, ei tot ar zice: “Ori ochii noștri au fost închiși, or mai degrabă suntem un neam de [oameni] fermecați!” (Coran, 15:14-15)

In the same way that the beliefs of people who worshipped crocodiles now seem oConvingerile Darwiniștilor sunt la fel de incredibile precum credințele oamenilor care se închinau crocodililor, care par acum ciudate și de necrezut. Darwiniștii privesc șansa și atomii fără viață, inconștienți ca fiind o forță creatoare, și sunt la fel de dedicați acestei convingeri ca și în cazul unei religii.dd and unbelievable, so the beliefs of Darwinists are just as incredible. Darwinists regard chance and lifeless, unconscious atoms as a creative force, and are as devoted to that belief as if to a religion.

Cuvintele nu pot explica cât de uimitor este faptul că această vrajă ține subjugată o mare comunitate, ține oamenii la distanță de adevăr, și nu a fost dezlegată timp de 150 de ani. Este de înțeles că unul sau câțiva oameni este posibil să creadă în planuri imposibile și în afirmații pline de stupiditate și fără logică. Cu toate acestea, “magia” este singura explicație posibilă pentru oamenii din toată lumea care cred că atomii inconștienți și fără viață s-au hotărât brusc să se unească și să formeze un univers care funcționează pe baza unui sistem perfect de organizare, disciplină, logică și conștiință; o planetă numită Pământ cu toate caracteristicile sale perfect adaptate pentru viață; și ființe vii pline de o mulțime de sisteme complexe.

De fapt, în Coran Dumnezeu povestește incidentul Profetului Moise (pfas) cu Faraonul pentru a arăta că anumiți oameni care susțin filosofiile ateiste, de fapt îi influenţează pe alții prin magie. Când Faraonului i s-a spus despre adevărata religie, acesta a spus că Profetul Moise (pfas) să se întâlnească cu proprii săi magicieni. Când Profetul Moise (pfas) a făcut acest lucru, le-a spus să își demonstreze abilitățile înainte de toate. Versetele continuă:

Le-a răspuns [Moise]: “Aruncați voi!” Și când au aruncat ei, au fermecat ochii oamenilor și i-au înfricoșat și au adus vrajă mare! (Coran, 7:116)

După cum am văzut, magicienii Faraonului au fost capabili să înșele pe toată lumea, cu excepția Profetului Moise (pfas), și pe cei care au crezut în el. Cu toate acestea, dovada lui a distrus magia, sau “ a înșfăcat ceea ce ei izvodiseră”, așa cum se spune în verset:

Și i-am revelat Noi lui Moise: “Aruncă toiagul tău!” Și iată că el a înșfăcat ceea ce ei izvodiseră. Și astfel adevărul a ieșit la iveală, iar ceea ce făceau ei a pierit. (Coran, 7:117-118)

După cum putem vedea, când oamenii au realizat că s-a făcut un act de magie asupra lor și că ceea ce au văzut a fost de fapt o iluzie, magicienii Faraonului și-au pierdut credibilitatea. Și în zilele noastre, cu excepția celor care, aflați sub influența unui act de magie similar, cred în aceste afirmații ridicole sub deghizare științifică și care își petrec viețile apărându-i, la abandonarea convingerile lor superstițioase, aceștia vor fi, de asemenea, umiliți când adevărul complet este dezvăluit, iar vraja este dezlegată. De fapt, scriitorul și filosoful britanic recunoscut la nivel mondial, Malcolm Muggeridge, care a fost un ateu care a apărat evoluția timp de aproximativ șaizeci de ani, dar care ulterior a realizat adevărul, dezvăluie în următoarele cuvinte poziția în care teoria evoluției se poate afla în viitorul apropiat:

Eu însumi sunt convins că teoria evoluției, în special proporțiile în care a fost aplicată, va fi în viitor una dintre cele mai mari glume din cărțile de istorie. Posteritatea se va minuna cum o ipoteză care este atât de neconvingătoare și dubioasă a putut fi acceptată cu incredibila credulitate cu care a fost acceptată. (Malcolm MuggeridgȚe, Sfârșitul creștinismului, Grand Rapids: Eerdmans, 1980, pag. 43)

Acel viitor nu este departe: Din contră, oamenii vor vedea în curând că “întâmplarea” nu este o zeitate, și vor privi înapoi la teoria evoluției ca la cea mai rea înșelătorie și ca la cea mai groaznică vrajă din lume. Acea vrajă deja începe să fie ridicată rapid de pe ochii oamenilor din toată lumea. Mulți oameni care văd adevărata sa față se miră cum au putut să fie înșelați de aceasta.

 

I-au răspuns ei: “Mărire Ție! Nu avem știre decât de ceea ce Tu ne-ai învățat, căci Tu ești Atoateștiitor [și] Înțelept”.
(Coran, 2:32)

 

11 / total 11
You can read Harun Yahya's book Islamul Denunță Terorismul online, share it on social networks such as Facebook and Twitter, download it to your computer, use it in your homework and theses, and publish, copy or reproduce it on your own web sites or blogs without paying any copyright fee, so long as you acknowledge this site as the reference.
Despre site-ul | Pagină de start | Adauga la favorit | RSS Feed
Toate materialele de pe acest site pot fi copiate, tipărite şi distribuite
(c) All publication rights of the personal photos of Mr. Adnan Oktar that are present in our website and in all other Harun Yahya works belong to Global Publication Ltd. Co. They cannot be used or published without prior consent even if used partially.
© 1994 Harun Yahya. Www.harunyahya.ro
page_top